Trecuse de etapa negării. Și-a furiei, a cărei intensitate se disipa ușor sub aburul amintirii. O privea stânjenit, din cadrul ușii, cum îndesa lucruri în geamantan. Ella, dar dacă aș face, dacă aș fi, dacă ai? Oprește-te, Gil. Sentimentele nu se negociază. Nu suntem la târg: îmi dai o oră, îți dau o bătaie de inimă? Nu te frământa. Nu rujul de pe guler a fost problema. Ci golul căscat între noi. Vor bate zile bune la ușă. O să porți iar culori în suflet. Ai să vezi. Până atunci, cumpără-i un gloss nude. Lancome.
Paul Dârvariu
merg să-mi las mustață. N-ai voie versuri, Mișule. Mai bine, povestește-ne întâmplarea de ieri. OK. Vecinul m-a rugat să-i cumpăr câte ceva din oraș. El, săracul, e în cârje, că s-a operat la genunchi. Singur, că n-are încredere în doctori. Mi-a dat o listă: o varză, o bucată de brânză, un kil de pastramă de viezure. A insistat să cumpăr doar de la producătorii locali. L-am ascultat, doar că pe ambalajul brânzei scria: Made in Denmark. Vecinul nu s-a supărat: ți-am spus eu că Danemarca e Dacia noastră strămoșească?
Julia Sandu
Moșu' avea duminicile lui sfinte. Se bărbierea în curte, scuipa-n palmă, întindea spuma cu două degete și trecea briceagul cu precizie chirurgicală. Mă lua cu el la piață, "la Olteni", ăia vindeau lubeniță și duminica. Alegea una mică, pe care o spinteca pe loc cu brișca și-o mâncam acolo cu zeama curgând pe coate. Cât alții își făceau cruce, noi făceam popas la berărie. Și dacă-l prindea seara, mai bea și-un pahar de lapte de capra muls chiar de el. Tare ca fierul era bătrânu', nu ca noi, cu stomac de porțelan.
