Ioana Dumitrașcu
Eram așa îndrăgostită că începusem să mă uit la fotbal deși nu înțelegeam nimic, doar că era el pasionat. Ce o fi ales, m-am întrebat și mi-am spus că o să port mereu mărțișorul ăla. Nu am luat și șnur, nu pot oferi ceva în culorile alea, a zis el întinzându-mi o steluță. Tot ce am putut spune a fost FCSB nu e Steaua București, auzisem eu asta undeva și am zis că îl impresionez, dar el s-a întunecat la față și a plecat. L-am văzut după un an, era cu o fată în blugi, tricou roșu și în piept cu un mărțișor fără șnur.
Andra Toropoc
Cafeaua îi ardea buza, va fi umflată și roșie, să crape alea din birou de ciudă, vai dragă, cine te-a pupat așa? Anticipa mutrele lor la apariția șefului, miorlăiau încântate când le prindea veșnicul trifoi exact pe sânul stâng. Ei bine, habar n-aveau că ei îi prindea cu dinții mugurul alb și roz și pur, că de-aia avea salariu de merit. Oftă. Cana îi era goală ca privirea, își amintise că azi e baba ei și a noii colege pe care șeful o ruga să-i frece nessul. Cică simțea nevoia de-o altă aromă, cu vibrări de violet.
Florentina Ghițescu
Când o să te întorci? La începutul primăverii. Acum trebuie să plec. Inima ei a înghețat. Nu o bucurau nici zăpada, nici ciorile din pomii din fața casei. Fiecare zi era la fel, suna ceasul, se îmbrăca, bea o cafea și pleca la serviciu. Se străduia să își îndeplinească îndatoririle cât de bine putea. De ce trebuie să existe iarnă? De ce copacii își pierd frunzele. De ce se răcește apa mării? Știa despre rotația pământului, despre circuitul apei în natură. Dar nu știa unde pleacă entuziasmul. Ce zi e azi?
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2025, grupul are 13.740 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
