Mitruț ține strâns stiloul în mână. A scris rotund titlul compunerii, Primăvara. Privește pe fereastră, nori groși se-aleargă pe cer. Simte în nări parfumul de lăcrămioare al mamei, are în fața ochilor mâinile mânjite de vaselină ale tatei. Mâine se-mplinește un an de la accident. Mami și tati ar fi mândri de el, are numai FB la școală. Lumea nu s-a oprit. Bunica umple cu lături troaca lui Ghiță, bunicul sparge câteva lemne. Mitruț scrie doar un cuvânt, lacrimă, și iese, cu ochii încețoșați, să-și ajute bunul.
Alina Pădurariu
Nu-i plăcea deloc să dea mărțișoare. Când era copil mama îi dădea mărțișoare identice pentru toate fetele din clasă. El o plăcea pe Crina. Cu părul ei blond, ochii mari, verzi, ochelarii rotunzi și vocea ei de catifea îl făcea să se fâstâcească de fiecare dată când o aborda. Nu voia să-i dea un mărțișor cu trifoi. Era banal. Visa să-i facă poezii, să călătorească cu ea prin lumi descoperite de ei, dar se mulțumea și să o ia cu el în parc să se dea împreună pe huțuluș, să-i deseneze o inimă cu șnur în nisip.
Răzvan Dițescu
Prima regulă a primăverii? Nu porți mărțișor. A doua? Dacă cineva-ți oferă unul, îl arunci. A treia? Dacă vezi o fată care poartă un șnur ca de mărțișor în loc de curea și-ți face cu ochiul, fugi al naibii de repede. Pentru că dacă rămâi, îți zâmbește larg, te ia de mână și te duce la ea acasă. Te întreabă dacă ai chef de joacă. Te întinde pe pat. Te leagă. Apoi îți înfășoară firul ăla roș-alb în jurul gâtului și strânge. Și strânge. La început, te zbați. Apoi, leșini. Apoi, nimic. Să nu ziceți că nu v-am prevenit.
