Bunicul meu trăia într-un sat din Subcarpați. Când începea primăvara, se îmbrăca la costum, își făcea pantofii cu untura de gâscă, se bărbierea în curte, într-o oglindă mică și rotundă, atârnată de cireș. Cu mândrie își punea un fir de mărțișor în piept. Era făcut de bunica, din fire de ea descântate și răsucite, să poarte noroc, necazurile să fugă departe, norii negri să piară, soarele să răsară, apa curată să spele gândurile rele. Apoi, înainte să plece pe uliță, își dregea vocea și întreba: Muiere, cum arăt?
Sonia Ungureanu
Urcă, domniță. De nouă ori, pentru noroc, preciză bătrânul. Lidia schiță o grimasă de silă cu ochii la plasticul jupuit al cântarului și se pierdu în mulțime. Țărănci îmbrobodite, cu miros de pământ, o îmbiau cu chite de ghiocei în frunze de iederă. De pe tarabele ce străjuiau aleea, mărțișoare artizanale o agresau cu culorile lor țipătoare. Ce barbari cu obiceiuri primitive. Coti spre bulevard. Tony o aștepta cu bolidul pe avarii și hortensii albastre pe bord. Sper că ai chiloții pe dos, să nu te deochi, Honey.
Adriana Patroi Miu
Ceva despre mine? Ador începuturile: azi, de exemplu, sunt fericită. Altceva? Mi se întâmplă frecvent să ard mâncarea. Se întâmplă oricui. La modul ăla că am două oale carbonizate pe aragaz. Aa, nu chiar așa. Nu. Îmi place să ascult ploaia. Ok. Și să visez. Visele mele sunt reale, în culori. Aș dormi oricât. Ha. E semn de om leneș. Crezi? Știu să fac limonadă. Îmi iese bine. Nu o strici? Nu prăjesc portocalele înainte. Bun, și ce legătură are cu prima zi de primăvară? N-are. Voiai să îți vorbesc despre broșe în piept? N-am primit.
