M-ai întrebat în ce perioadă a vieții m-aș întoarce în timp, de-ar fi posibil și am ezitat să răspund. Cuprinsă de teamă m-am întrebat de ce m-aș întoarce într-o lume fără tine, când te-am căutat în mii de nopți arcuite de vise încărcate cu sunete și culori? Vise dure, netede, vise moi, calde sau întunecate, ca ritmul unei melodii fără note și cuvinte. Da, m-aș întoarce oricând, oriunde, doar dacă te-aș găsi acolo, ca atunci, în momentul în care am deschis pianul și saxofonul a început să cânte.
Titela Durnea
Marta știe asta. Primul s-a dus Mihnea. Bine, el n-a apucat nici să respire, dar i-a dat nume de când a început să-i dospească-n pântec. Apoi a plecat maică-sa, c-o brazdă adâncă pe frunte că nu și-a îmbrățișat nepotul. Taică-său a mai tras de ață un an, după care l-a luat valul. La propriu. A renunțat, de prea mult pustiu. Marta e bine. Și-a luat o căsuță aproape de plaja de la Corbu. Un amestec de sălbăticie și liniște. Ieri, la apus, a găsit scoica asta. Și-un pisoi, ce-i descifrează zgomotul captat în cochilie.
Anca Chimoiu
Azi nu. Poate mâine, azi sigur nu. Mai lăsați-mă cu panseluțele și razele voastre de soare, cu binele care învinge, cu miorița bucălaie care adulmecă pe cărarea șerpuită prețul sacrificiului. Cu eterna căprioară sprințară din care înfuleci (și plângi), că n-ai avut de ales sau n-ai găsit altă rimă. Nu mai am chef de toate astea. Azi nu e despre soarele interior sau muzica sferelor. Viața e simplă: scriitorul scrie, cititorul citește. Scriitorul scrie și-n șanț, cititorul citește și-n budă. Pace și iubire să fie. Ave.
