După două sarcini pierdute, începuseră să moară amândoi câte puțin. Își aduse aminte momentul când s-au cunoscut. El expansiv, enervant, pus pe șotii, ea introvertită, analitică și studioasă. A fost dragoste la prima tăcere. Când taci, pot să-ți aud inima, așa-i zisese. Din ziua aia au fost nedespărțiți. Stăteau la masă, față în față, și dintr-odată întrebarea ei mută animă tăcerea aia de mormânt. Nu avea nevoie de cuvintele ei ca să știe ce simte. Nu-i de vină nimeni, nu-i niciun blestem. Înfiem. Te iubesc, șopti ea.
Ionuț Morariu
Prințul era un client greu de satisfăcut. Întregul bordel clocotea când îi trecea pragul. Degeaba se dădea de ceasul morții matroana și îi punea dinainte cele mai alese trufandale din Sibaris: gemene hiperboreene, amazoane din Pontul Euxin, ba chiar numidiene mai negre ca sufletul lui Pluto. Nobilul oaspete sorbea lichiorul de bergamote și pleca nesăgetat de Amor. Până într-o zi. Când a apărut ea. Înveșmântată în mii de oglinzi, Aspasia dezlegase misterul. Prinții nu se pot culca decât cu propria reflexie.
Yuka Brevi
Pe vremuri, eu eram vântul ei. Suflam puternic, îi mângâiam fața, îi ciufuleam părul auriu și aproape că-i opream respirația. Hainele-i fluturau ca steagul piraților în larg, inima abia îi mai încăpea în piept. Acum, mă privește rece. Alt vânt o suflă, nu la fel de pasional ca mine, dar suficient cât să-i ducă ochii și gândurile către orizont. Vreau să-i șoptesc ceva, dar țipătul unui pescăruș mă face mut. Mă uit la valuri. Frumoase, albastre și sincere. Iubesc marea, îi spun. Mă dezbrac și sar în ea.
