Auu, șuieră el. Auu, îi răspunde ecoul. Casa lui e o carcasă goală. Ca și viața. Ca și propriul trup. N-a știut să țină pe nimeni și nimic aproape. Relațiile lui au fost ca flacăra unui chibrit. Un scrâșnet de trupuri, o vâlvătaie uriașă, o ardere completă până la cenușă, apoi întuneric. Și praf. Un câine a răsturnat un tomberon și caută printre gunoaie. O mașină claxonează. Auu, șuieră el. Ecoul a obosit, nu mai răspunde. Răspândite prin lume, capete arse de chibrit. Undeva un scâncet de copil.
Caterina Tudorache
Ce ochi are. Superbi. Asta e frumoasă foc. Stai, are un semn din naștere pe gât. Părea perfectă. Uite la asta. Și grasă și îmbrăcată urât. Cine ar vrea să dezbrace așa ceva. Cred că e prima oară când o atinge un bărbat. O fi virgină. Hai că încerc eu, râse celălalt. Asta arată a profesoară de muzică. Șleampătă și cu părul alb. Îmi aduce aminte de doamna Mimi, de franceză. A murit săraca. Și astea ce, sunt vii? Cei doi închiseră sertarele. Hai sus, că a venit un lot de arși. Să vezi acolo distracție. Ia tu copiii.
Paul Dârvariu
Ce cusur am să nu te îndrăgostești de mine? Sunt un tip chipeș, cu un păr fantastic, un caracter deosebit și o inteligență debordantă. Un geniu chiar. OK, poate mai spun și chestii ciudate, dar hai să fim serioși: cine nu greșește din când în când? Mă înconjor de oameni minunați care, de fapt, sunt îndrăgostiți de mine, nu de ideile mele. Le merit iubirea, nu pentru că sunt perfect (pentru că sunt), ci pentru că și eu îi iubesc. Știi ceva? Dacă nu mă iubești, ai o problemă: ești un ticălos invidios pe succesul meu.
