Pașii grei, abia târâți prin colb, lăsau în urma lor o umbră de praf. Nu mai plouase de multă vreme și nămolul din primăvară se făcuse, acum, o pătură de pulbere fină. Sper să fie acasă, și-a spus bătrâna, când a zărit casa fiicei sale celei mari. Cu greu a deschis poarta grea, iar matahala de câine din curte, aproape că a dărâmat-o. Ți-am spus să stai acasă, că vin eu să îți dai pastilele, a repezit-o fiica cea mare. Ochii i s-au umplut de lacrimi; nu pentru pastile venise, ci pentru că o măcina dorul.
Iulia Stavre
Avea un gol în suflet când se gândea la aniversare. Încă un an nu îi mai aducea nicio bucurie. Soțul și fiul, prietenele de-o viață nu mai răspund de ceva timp la telefon. O nepoată e plecată din țară, cealaltă lucrează până târziu. Speră s-o viziteze în weekend. Dacă e norocoasă, va veni și cu cei mici. Distinsă și elegantă, în rochia de catifea cu garnitură de dantelă vișinie, când intră în sala de mese, ceilalți bătrâni, asistentele, doctora, nepoata și strănepoții o aplaudă. Surpriză la 90 de ani.
Magdalena Daminescu
Zilele se scurgeau la vale, își făceau loc cu greu prin desișul nopților care-i acopereau tot mai mult mințile. De la un timp, doar rutina o salva, altfel uita și să mănânce. De mult n-a mai reușit să se ridice, geamul era legătura ei cu lumea. Astăzi cerul și-a schimbat culoarea, nu e nici un nor. Oare cine e persoana care a intrat la ea? Îi zâmbește, îi ia mâna și o sărută. El este, l-a recunoscut după miros, ascunde ceva la spate, apoi revarsă peste ea un buchet de ghiocei. Hai acasă, a venit primăvara.
