19.10.2007
Postaşul scuipă întotdeauna de două ori

Mi se pare că sînt Dumnezeu
şi nu ştiu cum să m-ascund
mai bine
de voi -
ca atunci cînd ne jucam
de-a v-aţi ascunselea
în curtea şcolii
şi mă ascundeam atît de bine
că nici eu nu mai ştiam
unde sînt
iar voi vă jucaţi
mai departe
de parcă nici n-aş fi existat


Întîlnire de gradul III

Am nişte cearcăne cît Luna
Noaptea sînt răpit de extratereştri
Dimineaţa nu-mi amintesc nimic
Mă-ndrept spre baie ca teleghidat
Bucătăria-i plină de farfurii
zburătoare
Undeva în creier sună insistent un telefon
E robotul,
vrea să ştie dacă ne putem vedea
la semnalul următor
(cred că-i homist)

0 comentarii

Publicitate

Sus