Pricop și Panfil împing cărucioarele de cumpărături. Bă, Panfile, ție nu ți s-a luat de viața asta la fel în fiecare zi? N-ai vrea să fii și tu pe o plajă așa, să te uiți fără griji la apa turcoaz, să te doară la patină de serviciu, șefi, piață, copii, de părinți bolnavi, de probleme? Cu femeile ne mai descurcăm, mai urc eu la Gilda, mai cobori tu la Vera. Dar tot carnea moale o au, mă, tot a mâncare miros. Nu zici nimic? Hai, că ne mai gândim. Deocamdată, iau ciolanul ăsta, că-l face Vera cu fasole prima-ntâi.
Dorin Vasile
Am stat aici zile în șir, am dormit direct pe pământ, am băut din pahare prea mici. L-am ales. Sau ne-a fost ales. Acum e liniște. Când apar, încă mai sunt câțiva rătăciți pe trepte. Vin mereu la fel, împing aceleași tomberoane verzi, trag după ei mături late. Strâng resturi, ridică ambalaje goale, șterg cerul de carton pe care cineva a scris lucruri importante la vremea lor. Fac minuni fără să-și dea seama. Jeturi de apă limpezesc dalele, un camion huruie plecând, rămâne miros de detergent. Sfântul veghează.
Cecilia Fofiu
Urmărite de lună, șapte umbre se apropie cu pași ușori de gura veche a minei, astupată de pietroaie. Îi petrece bătrânul Cornea, aurarul, care se ține anevoie după vlăjgani. Urnesc cu heirup un bolovan, cât să se strecoare pe brânci. După înțelegere, primii intră cei mai tineri, cu schimb după trei ore de spart. Nu după multă vreme, muntele scoate un muget înfundat. Flăcăii urmează năuciți Vâlva Băii cu plete vineții, care din văsărișul hrubei momește holoangării cu sâni goi, mici, din aur în afundătura pământului.
