Ieri noapte am visat iar că mă pregăteam pentru olimpiada de mate. Tone de exerciții, nopți pierdute, bucurie pentru argint, tristețe că nu am prins lotul. Profa mă îmbrățișează cu lacrimi în ochi, directorul mă felicită la premiere, primarul îmi dă un premiu cu care-mi cumpăr două culegeri și un pix. De ieri mă întreb iar, obsesiv, la ce mi-a folosit toată matematica, iar răspunsul a venit prin Doru, fostul coleg de bancă din liceu. Nu a uitat că l-am ajutat să evite corigența așa că m-a angajat. Îi conduc BMW-ul.
Iulia Biro
S-a dus la filmu-ăla pentru că a insistat Emil, cu care Mihnea era prieten și coleg de cameră. Cinemateca funcționa într-un spațiu mic, cu locuri puține, chiar îl mirase că prinseseră bilete. El era atent la ecran, dar Emil i-a arătat, mai în față, un cuplu care se pupa și se pipăia: nu e gagică-ta? După mine, înainte, zicea Nicolaescu în film, când Mihnea s-a năpustit asupra pupăcioșilor, răcnind că-i omoară. Până s-a deschis lumina și i-au despărțit alții, apucase și să-i dea doi pumni ăluia, și să încaseze unul.
Teodora Ștefănescu
Într-o vară, treceam pe lângă Mărășești. Nici gând să vizităm Mausoleul. Sinistru. Am oprit însă în sat la o cafea. Dornici toți să se laude cu ce-i face pe ei celebri. Povești cu stafii pe câmp, cu nopți în care auzi tunurile, gemetele muribunzilor. O bătrână a zis scurt: Prostii. Domniță, și acuma când bagă ăștia tractorul, scot oscioare de om. Români, nemți, da morți toți. Când se umple un pet mare, părintele ține o slujbă de înmormântare și noi facem șapte colive pentru iertarea celor șapte păcate. Asta e.
