Andra Toropoc
Izbucneam peste tot, vă agățam privirile de trupurile noastre, vă urmăream cu parfumul nostru și vă acceptam senini cântecele, zâmbetele și pozele. Ne plăcea cum vă lăudați cu prima noastră apariție înflorită în viețile voastre, eram mândri și fericiți să aducem bucurie, acesta ne este rostul. Nu v-am spus niciodată cum sufeream când petalele ne erau adesea carne de vânt și de ploaie. Vitejia este chiar esența noastră și-avem încredere că primăvara învinge mereu prin noi, cei înverziți dintâi.
Elena Fermuș
Viața cu el m-a-nvățat să nu fiu egoistă. Când a jurat în fața altarului, până când moartea ne va despărți, credeam că nu va lipsi în nicio sărbătoare din viața noastră. Pentru că ne iubeam. Dar el mai făcuse un jurământ sfânt, când terminase medicina. Cu timpul am-nțeles. M-am obișnuit să fiu și singură, de ziua mea, de ziua noastră, pentru că suflete, încă vii, în trupuri arse, aveau mare nevoie de el. Era atât de bun. Și-mi dăruia și mie din bucuria lui. Vieți salvate; florile mele preferate.
Adina Colțea
La prima conferință cu tema ce-a fost întâi, oul sau găina, publicul a fost o adevărată surpriză. Găini fudule, cu creste false și pene înfoiate de stiliști renumiți, au umplut primele rânduri, cu o zarvă de ogradă. Câteva ouă încondeiate artificial se dădeau rotunde în lumina reflectoarelor. Un grup restrâns de speranțe luau notițe, într-un colț umbrit, când dintr-odată Universul tună și fulgerǎ neîntrebat. Toți încremeniră și pe ecrane apăru cu litere de-o șchioapă: la început a fost cuvântul.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2025, grupul are 13.740 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
