Gretel în beznă

Aceasta-i lumea pe care o voiam.
Cei ce ne doreau moartea
Au murit. Aud țipătul vrăjitoarei
Cum pătrunde-n lumina lunii prin vălul
de zahăr: răsplata lui Dumnezeu..
Limba ei se zbârcește, piere în fum...

Acum, departe de brațele femeilor,
De amintirea lor, noi în coliba tatălui nostru
Dormim, nu ne e foame niciodată,
Eu de ce nu uit?
Tata zăvorăște ușa, ține răul
Departe de casă - și sunt ani.

Nimeni nu-și aduce aminte. Nici chiar tu, frate,
În după-amiaze de vară mă privești de parcă
Ai vrea să pleci,
De parcă niciodată n-a fost.
Dar eu am ucis pentru tine. Văd brazi înarmați,
Hornul cuptorului incandescent --

Noaptea mă-ntorn spre tine să mă îmbrățișezi
și tu nu ești.
Sunt singură? Iscoade
Foșnesc în tăcere. Hänsel,
Noi tot acolo suntem și este adevărat, adevărat
Codrul cel negru, focul înalt.

(în perioada 1 iulie - 30 septembrie 2025, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)