Au fost amplasate pe coline naturale, au formă dreptunghiulară sau circulară. Zidurile (uneori există două rânduri de ziduri) au turnuri de apărare (de la care, probabil, se vor fi inspirat, pentru construcția minaretelor, arhitecții musulmani), sunt înalte de circa zece metri și groase de până la opt metri. Unele fortărețe aveau exclusiv scop defensiv (nu s-a găsit nici o urmă de locuire în cetăți și nici împrejurul acestora), iar altele erau reședințe ale unor conducători locali care își stabiliseră acolo curtea, ca atare erau locuite permanent. Găzduiau ceremonii (probabil zoroastriene), pentru că s-au descoperit acolo osuarii sub formă de statui antropomorfe sau recipiente în care ardea focul etern, respectiv încăperi decorate cu fresce în care poate fi văzut simbolul focului etern. S-au mai descoperit monede, arhive (cu inscripții pe piatră). Alături de aceste fortărețe, zoroastrienii au construit, în această regiune căreia localnicii îi spun Patruzeci de fortărețe, turnuri ale tăcerii, ale liniștii (de după moarte), structuri circulare înalte cu rol de excarnare a corpurilor celor decedați (pentru a nu contamina solul, apa, celelalte resurse ale cetății). Hrană pentru păsările și animalele deșertului.
Kumbaskan Kala (secolul 4 ÎC - secolul 1), Djanbas Kala (secolul 4 ÎC - secolul 1), Koi Krilgan Kala (secolele 4 - 3 ÎC), Kirk Kiz Kala (secolele 4 -3 ÎC - secolele 3 - 4), Ayaz Kala (secolul 1 ÎC - secolul 2), Toprak Kala (secolele 1 - 3), Kizil Kala (secolele 1 -4), Guldursun Kala (secolul 12). Am vizitat trei astfel de fortărețe în drumul pe care l-am făcut din Khiva spre și dinspre Nukus (mai bine de 200 de kilometri Nord, capitala Republicii semi-autonome Karakalpakstan). Rolul fostei albii a râului Amu - darya a fost hotărâtor în alegerea amplasării lor și în chiar realizarea acestora (cărămizi din chirpici ce rezistă și azi, după mai bine de două mii de ani, la fel ca în cetatea de la Bam, în Iran). Bolșevicii, tembeli, au decis că rolul RSS Uzbekistan este doar acela de a asigura bumbac industriei sovietice (o activitate puternic consumatoare de apă), așa că au schimbat cursul râului, fără să prevadă dezastrul ce urma să se producă prin secarea Mării Aral (lipsită de afluenți) și creșterea salinității solului, și așa sărac în constituenți minerali.
Fortărețele acestea, trei - câte am vizitat eu, ori opt despre care scriu aici, sau patruzeci - dacă îi credem pe localnici (și toate cele care zac, încă, sub nisipul deșertului), au fost distruse de dușmani naturali sau de dușmani tereștri, au fost reparate, întreținute, refăcute, mărite, adaptate nevoilor celor ce le locuiau, iar, la un moment dat, abandonate. Vor fi trecut prin aceste locuri din chiar centrul Asiei Centrale, popoare iraniene care azi își spun paștuni, beluci, hazari (șiiți), nuritani, tadjici, tadjici din Pamir (ismaeliți), popoare turcice care se numesc azi kârgâzi, uzbeci, turkmeni sau popoare de origine indiană, cum sunt sinti și punjabi. Ultimii locuitori ori negustori/vizitatori ai acestor cetăți au fost, cel mai probabil, vorbitori ai unor limbi și dialecte turcice: turca, turkmena, azera, găgăuza, kazaha, karakalpak, uzbeca, kârgâza, uigura, tătara, crimo - tătara. Sau chiar kahkai, khorsani, houmik, huvaș, halaj, bahkir, tuvan, haskaș, nogai, iacuți, dolgani, salar, karahai.
Cu o istorie de mai bine de două milenii, ultim popas pentru caravanele ce urmau să pornească, prin deșert, spre Persia, pe Drumul Mătăsii (și al mirodeniilor, al hârtiei, al porțelanului, al tămâii, al covoarelor, al fildeșului, al pietrelor prețioase, al perlelor, al vopselurilor, al comerțului cu sclavi, al comerțului cu cai; un drum al ideilor, al invaziilor, al religiilor, al limbilor, al științelor, al literelor; un drum al oamenilor), Ichan Kala (primul sit din Uzbekistan intrat pe lista patrimoniului mondial, în anul 1990), orașul interior din Khiva ( cel exterior se numește Dishan Kala), este replica de peste veacuri a tuturor celorlalte kala create de istorie și înghițite de timp. O incintă dreptunghiulară cu dimensiuni de 650 ori 400 de metri, cu ziduri ce însumează 2200 de metri, înalte de circa zece metri și groase de circa șase (cu o bază foarte lată, curbă, pentru a nu permite nisipului să se acumuleze și nici dușmanilor să le escaladeze), adăpostind, pe 26 de hectare, 50 de structuri monumentale (patru porți - pe cele patru laturi, spre punctele cardinale, deci, spre drumurile lumii, turnuri de observație și de apărare, mausolee, moschei - mai ales Juma, moscheea de Vineri, cu cele peste două sute de coloane sculptate din lemn, medrese, cum este academia Mamun, minarete excepționale - mai ales Kalta Minor, gândit să ajungă la 80 sau chiar 110 metri, dar, rămas cu numai 29 și cu un diametru de peste 14 metri la bază, pasaje și galerii arcuite, palate (cu reședințe private ale uriașelor familii ale hanilor), de exemplu, Alla Kulli Han sau Tash Hauli, caravanseraiuri, străzi comerciale înguste, piețe, locuințe particulare modeste. Construite din chirpici, din lemn, din cărămidă. O combinație excepțională de arhitectură civilă, religioasă și militară musulmană foarte bine conservată.
Mi-am permis să rămân în Khiva șase zile, grație unei întâmplări aparte, pe care, poate, o voi descrie. Pentru a descoperi în tihnă comorile orașului musulman, pentru a studia puțin Avesta - despre care se afirmă că aici a fost concepută, în Khorezm, pentru a mă odihni, pentru a-mi aminti de învățații musulmani născuți și educați aici (Abu Ali Ibn Sino, Muhammad Ibn Musa Al Khorezmi, Mahmud Zamakhshariy, Abu Rayhon Beruni și alții ca ei - lingviști, filologi, astronomi, doctori, poeți și literați, teologi, numerologi, creatori de concepte în algebră, trigonometrie, mineralogie, știința algoritmilor, geografia matematică, farmacologie, filosofie, logică, scriere arabă), pentru a detalia planurile călătoriilor următoare, pentru a cunoaște meșteri locali, pentru a-mi face prieteni uzbeci, pentru a-mi oferi rafinament și bunătăți pentru simțuri, pentru a retrăi poveștile lui Ahura Mazda, pentru a vizita fascinantul muzeu de artă Savițki din Nukus, în fine, pentru a mă bucura de frumoasa toamnă uzbecă - însorită, blândă și plină de fructe.