1987. Vă rugăm să vă prezentați la Sediul nostru din Brașov, strada Vlad Țepeș, nr. 12, etajul 1, camera 27, în data de 20 noiembrie, ora 8:00. Așa scrie pe hârtia asta bătută la mașina de scris. Antetul nu se prea vede, au pus bandă nouă și s-a scurs mult tuș. Întreb colegii. Mă privesc și tac. Dau din umeri și parcă se feresc să mă privească în ochi. Nu-i nimic, am să iau un taxi, ca să văd unde-i adresa. Vlad Țepeș, 12, îi spun șoferului. Strânge din dinți și înjură șoptit. 'te-ar dracu de turnător.
Viorel Spinu
Sertarul din colț era blocat de mult timp. Nu avusesem niciodată timp să mă ocup de el. Azi, pur și simplu mi-a venit să-l deschid. Azi aveam timp. Înăuntru era un plic, îngălbenit de vreme. L-am deschis fără grabă. Înăuntru era o coală albă. Fără nimic scris pe ea. Am zâmbit. Am ținut foaia în mâini câteva secunde, apoi am lăsat-o pe masă. M-am ridicat, mi-am luat haina și am ieșit din casă. Telefonul a rămas pe masă. Aveam chef să merg un pic. Era bine afară. Și erau magnolii. Și eu eram bine.
Yuka Brevi
Deși sunt pilot, mă îngrozește zborul cu avionul și, de fiecare dată când trebuie să merg la serviciu, simt că o să mor. Îmi iau adio de la câine, îi dau porție dublă de boabe și de morcov. Mă uit în jur lipsit de speranță, caut ceva, orice, care să sune a mesaj divin, să fiu protejat când sunt, lipsit de orice ajutor, acolo sus, între nori. Azi am văzut o bătrână ce-mi zâmbea dintr-un scaun cu rotile. Avea în brațe o sacoșă plină, pe care scria Avocado to my list. M-am liniștit. Avocado-mi poartă noroc
