Oricum o mierlești, ai ficatul praf, ai putea să faci măcar o faptă bună-n viața ta, semnează asta, mi-a zis doctorul și mi-a-mpins în față o hârtie. Știam ce vrea, avea un prieten, gabor mare, care urma să crape fără o inimă nouă. Am rânjit. Dă-mi o țigară, felcere, i-am zis. Mi-a dat tot pachetul, mă privea fix. Am tras cu sete. N-am semnat atunci. Acum să-ți zic ceva despre mine, gabore. Inima asta a strâns în ea multe căcaturi, în general ură. Că bate-acum în pieptul tău nu-i nicio schemă. Te-am halit.
Iulia Stavre
Când poveștile nu au mai avut loc în memoria povestitorului, a început să le scrijelească pe pereții peșterii. Le-a continuat pe tăblițe, pergamente, papirusuri și hârtie. Viața avea nevoie de povești. Cunoșteau nemurirea, treceau peste secole. Într-o zi, toate poveștile din lume au fost înghițite de o memorie uriașă. Aceasta crea, la cerere, povești noi. Părea că lumea nu mai avea nevoie de povestitori. Ca să se salveze, să fie înțeleși și iubiți, de atunci, povestitorii au început să scrie cu inima.
Dan Banu
Da, am iubit un alt bărbat. Și nu regret. Tu ai fost marea mea liniștită purtându-mă în brațe, el vântul urcându-mă la cer și scăpându-mă în haos. Nu-ți poți imagina câtă durere e în iubirea aceasta, tu care n-ai știut a iubi cu patos nici măcar o femeie. Am de ales între a rămâne cu el și a trăi o viață chinuită cu gândul la tine, sau a rămâne la tine în gând, ascunzându-mi trupul acolo unde orice greșeală-i iertată. Căci tu nu mă vei fi iertat. Dacă citești asta înseamnă că am ales. Te iubesc.
