Româniafilm prezintă: Minunatele aventuri ale Omului Nou la cinema

Dacă eşti boboc, te-ai născut odată cu Revoluţia, acum 18 ani. Colegii tăi din anii mai mari aveau poate 2-3 anişori. Să zicem că Revoluţia eşua şi Ceauşescu trăia cît Castro. Cum ar fi arătat cinematograful copilăriei tale fără Brangelina, Keanu, Tarantino sau Scorsese? Cam ca al meu. Atenţie! nu urmează o poveste nostalgică:)

A fost odată cînd la cinema nu era popcorn sau cola (nici Brifcor sau pufuleţi, dar asta-i altă poveste). Nu era picior de multiplex. Iar Hollywood-ul era concurat de Mosfilm sau Bollywood. Şi totuşi lumea se bulucea la cinema. Ba chiar puteai muri călcat în picioare în tăvălugul de la intrare. Dacă aveai 9 ani. Atîta aveam în '89: 9 ani şi 9 cinematografe. Constructorul, Melodia, Dacia ş.a. erau singurul fun.

Culmea, primul meu erou şi primele emoţii cinefile au apărut via TV. Într-un film cu puşcături, Sergiu Nicolaescu moare ciuruit. Printre lacrimi, îi întreb pe ai mei: "Da' de ce trebuie să moară? Da' chiar a murit?" (Am trăit un şoc similar la moartea lui Bobby din Dallas). Se petrecea prin 1984, ca şi în cartea lui Orwell. Eram deja un produs finit: Omul Nou, aşa cum îl prevestise şi modelase religia comunistă.

Omul Nou locuia lîngă Parc. Cinema Parc. Mergea la film o dată la două zile. Uneori de două ori pe zi. Plătea relativ puţin pe bilet: între 3 şi 6 lei. La 6 ani văzuse de 5 ori Legenda călăreţului singuratic - un western din 1981 cu un haiduc mascat. Apoi a făcut un crush după alt mascat: Zorro (1975), cu Alain Delon. Primul supererou al Omului Nou a fost Reeves. Christopher Reeves, în Superman (1978). Al doilea a fost Luke din Imperiul contraatacă (1980). Iată că şi Oamenii Noi aveau parte de Hollywood.

Azi poate părea stranie selecţia filmelor. În 1988, lumea se îngrămădea la cinema să vadă filme din anii '60, '70. Ca şi cum în 2008 s-ar bate pe bilete la Matrix. Pentru Oamenii Noi, timpul se oprise. Se alternau noutăţile cu role prăfuite, gen Pe aripile vîntului (1939). Pe atunci, blockbuster-urile veneau din India. Cînd încă nu ştia carte, Omul Nou a fost dus la Lanţul amintirilor. Şi-a rugat mama să-i citească scrisul. Dar mama nu putea de lacrimi. De ce plîngi, mami? Din cauza intrigii mereu aceeaşi: familii destrămate care se reîntregeau la final. Un fel de Surprize, Surprize. Sala era plină de rromi. Se zvonea că ştiau limba. Eu cred că le plăceau cîntecele.

Filmele mortale erau cu Piedone (Bud Spencer aka Buldozerul) şi cu karate. La Timiş era coadă ca atunci cînd se băga carne. Moarte de Om. Omul Nou era să se sufoce la Piedone în Hong Kong, strivit de oamenii ăia vechi, pînă i s-a făcut milă unuia şi l-a luat pe după umeri. Lumea stătea pe scări şi la filmele din R.P. Chineză, care s-au înmulţit tot mai mult spre sfîrşitul deceniului. În Biciul fermecat, un tip tăia copaci cu coada. Sora 13 levita. Acum înţeleg de unde Hero şi Kill Bill.

Înainte de film nu rulau reclame. Rectific: se dădea altfel de reclamă. Reportaje despre cultura de sfeclă şi alte succese. Filmele româneşti parcă se făceau la normă: multe şi proaste. Un exemplu din 1989 - tot cu Sergiu - despre Mircea (o bălărie patriotardă). Singura scăpare erau videotecile: vizionări clandestine unde puteai să vezi un Rambo sau un horror cinstit, pe casetă. Omului Nou i se strepezise de şantiere, tractorişti, uzine şi "producţii URSS".

Fără să ştie de cenzură sau de Cortina de Fier, Omul Nou simţea nevoia de altceva. Unii susţin că Revoluţia a izbucnit în oraşul său după ce s-a epuizat berea la un aprozar. Azi, sunt convins că Oamenii s-au adunat în P-ţa Revoluţiei (unde erau 3 cinematografe) din cauza foametei de Film.

(Articol preluat din Student Fun, supliment al 24Fun, octombrie 2007)