Originarh (2) - Dar ce e tectonica, până la urmă?

Vă ofer o definiție, interpolând și parafrazând cele scrise asupra temei: Tectonica este știința edificării în esența sa: aducerea împreună a unor subansamble altminteri disparate, astfel încât ele să dea seama despre distribuția corectă, armonioasă, a forțelor (tensiuni induse prin construire sau, ulterior, prin comportament dinamic al clădirii, precum și gravitație) spre pământ. Tectonica în sens maximal este chiar arhitectonica.

În sens modic însă este doar unul dintre cele două feluri consacrate istoric de a practica acest angajament cu materia în scopul oferirii de adăpost, cum spune unul dintre autorii cei mai frecventați de Frampton - l-am numit pe filosoful german Martin Heidegger. Ignoră Frampton aici, parcă, mai noua arhitectură efemeră (disposable architecture, cea de care ne putem dispensa ușor și repede), care nu constă nici în articulare, nici în sedimentare? Dar arhitectura parametrică, fabricată file-to-factory?

Prin urmare, inferează autorul citat, tectonica este un gest alcătuitor care nu vizează doar părți de clădire, ci și de lumi în genere, așa cum este cazul artei. Vorbind despre artă, trebuie numaidecât menționat un alt cuvânt grecesc: techné, circumscris ulterior de artă pe filiera meșteșugului măiestrit. Or, spusese altundeva în 1992 același Frampton, arhitectura nu este nici artă, nici tehnică - este (dar, mai ales, trebuie să rămână) meșteșug artizanal, lucrare a mâinilor, angajament corporal nemediat cu materia.

Nu este incorect așadar să-i spunem atunci acestei arte sau acestui meșteșug arhitectonică, măcar atunci când ne referim la produsul minții și mâinilor meșterului constructor - avem incorporată în cuvânt așadar semnificația maximală a termenului amintită mai sus. Îmi amintesc cum, în anii studenției mele, ni se atrăgea atenția să nu folosim cuvântul arhitectonică, avându-l de preferat pe cel de arhitectură. Motivele, altele decât asemănarea cu alte limbi "de gintă latină însă", vorba lui Caragiale, nu mi le mai amintesc.

Dimpotrivă, argumente recente - pe care nu m-aș feri să le numesc mai degrabă derapaje interpretative - vin să pună în criză exact acest termen preferat: arhitectura.

Potrivit lui David Farell (1997), nici nu ar trebui să-i spunem acestei arte arhitectură sau arhitectonică ci, dimpotrivă, arhetictură, devreme ce, crede autorul, originea termenului nu în tectonică este de aflat, ci în tiktein, tiktó: a da naștere, a origina, teorie care se potrivește cu tema noastră, măcar etimologic, arhitectura fiind o artă originară, străveche.

Cu siguranță însă, potrivit lui Frampton, trebuie să folosim cuvântul arhitectonică cel puțin într-un caz aparte: atunci când ne referim la acel mod de a practica arhitectura centrat pe montare riguroasă de subansambluri care au o doză variabilă de complexitate a propriei alcătuiri și care își păstrează o anume doză de autonomie structurală, funcțională și estetică în ansamblul rezultat. Goticul (ca și high-tech-ul, despre care s-a spus că emulează goticul perpendicular britanic), este o astfel de arhitectonică, asemănătoare celei de lemn pe care și-o revendică drept străbun.

Tustrele feluri de a construi cu sens sunt în chip vădit opuse arhitecturii sedimentare, "geologice" a romanicului, a cubismului, respectiv a vernacularului (arhitectură fără arhitect, de regulă rurală) de pământ nears, cărămidă sau piatră, care le precede - și inspiră - sosirea.