Îmi așez pensulele în ordine, pregătite de marea bătălie pe pânză. Uleiurile așteaptă să fie stoarse din tuburile noi, prea strălucitoare pentru un atelier încărcat cu atâtea apăsări. Lucrări aruncate prin colțurile întunecate, bucăți de material murdare de resturile sutelor de încercări eșuate. Privesc prin ochiul de fereastră rămas curat, printre bucățile de sticlă pătate de vopseluri, acoperite de fulgi de la porumbeii ce se aciuează aici, iarna, căutând căldura inexistentă. Mi-a plecat muza.
Florentin Sorescu
La liceu compunea poezii și visa la o carieră literară, iar scrierile lui aveau o candoare care până și pe colegii mai puțin interesați îi făcea să tresară. Astfel încât, la revederea de 20 de ani de la terminarea liceului, cu toții au fost șocați să afle că a urmat o carieră de invidiat în lumea afacerilor. Pe scurt, reușise să câștige ceea ce nimeni nu și-ar fi imaginat vreodată. Dar când fu întrebat cum mai e cu talentul său literar, acesta răspunse plin de năduf: ele, afacerile, sunt cele care m-au ruinat.
Gabriel Moldovan
Am construit-o cu mâinile mele. Am măsurat fiecare centimetru, am verificat fiecare unghi. Pereții erau perfecți. În prima noapte, am simțit un disconfort. Dimineața, un colț era strâmb. Imposibil. Am măsurat: 90,1 grade. Am spart peretele. L-am refăcut. A doua zi, podeaua era convexă. A treia, geamurile s-au curbat. Reflexia mea era greșită. A patra zi, casa respira. A cincea, s-a aplecat spre mine. Nu fizic, dar pereții s-au închis în jur. A șasea, mi-a luat numele. A șaptea, am început să respir odată cu ea.
