E mai grasă decât a noastră, Ioane, și dă mai mult lapte. Și Anica se laudă mereu la târg cu cașul pe care-l face, de parc-ar fi vreo brânză. De când trece primaru' pe la ei, să verifice șeptelu', da' numa' când Mișu e la stână, nu-i mai cobori caprei nasul din tavan. Și sunt amărâtă, mă, Ioane, că eu știu a face brânză mai bună, și sunt mai frumoasă și mai iscusită decât ea, da' n-avui noroc de un țap bun. Unde te grăbești așa, mă, tolomacule? La stână, după Mișu. Că poate-o vrea dom' primar să schimbe capra.
Horațiu Dudău
Casa e normală, mașina normală, copilul nu-i geniu, soția nu mă ceartă când beau, eu n-o înșel, câteodată stăm acasă în vacanță, joc la loto și nu câștig niciodată, n-am o slujbă importantă, nu trebuie să pup în fund pe nimeni, mă trezesc foarte devreme, ajung la timp să-mi iau copilul de la școală, n-am ceafă de descurcăreț, fața e mai mult de fraier, vorbesc frumos cu lumea, nu intru în față, aștept răbdător să treacă unii strada și nu cred că o să cresc capre vreodată, nici măcar un ieduț.
Yuka Brevi
Practic, n-ați ghicit. Eu sunt un personaj fantastic, veninos, nemuritor și rece. Ies din inima tristă, zămislit de o minte invidioasă. Mă unduiesc prin iarbă, alunec prin rouă, zgârii pământul cu solzii argintii, gust văzduhul cu limba spintecată. Mă strecor nevăzut, în liniștea nopții, printre ulucile putrezite, la vecini, în curte. Capra e singura care mă vede. Mă ignoră sincer. Nu-i pasă. E prea deșteaptă pentru țarcul mizer în care stă, așa că o mușc de pulpă. Nu merită să se chinuie.
