06.05.2025
Dorin Vasile
Când teatrul ajungea în comună, la căminul cultural luminile se aprindeau cu un tremur slab, proiectând umbre pe pereți. Atunci știam că Mamina e din nou la pedale. O vedeam în spatele sălii, în colțul unde fusese instalat vechiul dinam, o bicicletă fără roți, cu ghidonul ruginit și lanțul uns cu grăsime de porc. Tivul fustei i se ridica la fiecare apăsare dezvelind coapsele netede și tari. Părul i se lipea de gât, buzele i se deschideau ușor, iar respirația sacadată îmi provoca un tremur ciudat în stomac.

Veronica Baciu
Mă trezesc și intru în rutina zilei. Rutina de acasă premergătoare rutinei de la job. Trăiesc parcă într-o altă realitate creată special pentru roboți ca mine. Pedalez, pedalez până după prânz când mi se lasă o moleșeală plăcută în corp. Corpul meu? Uneori nici nu-l recunosc pentru că nu-l mai simt. Privesc pe fereastră, văd furnicarul orașului de la înălțimea etajului șapte. Mă gândesc la persoanele din viața mea. Ce-ar fi ca într-o zi să se oprească mecanismul, să apăs pedala până la refuz?

Victoria Gârlan Grigore
Am crescut. Am descoperit că în viața reală bicicleta nu avea mereu roți fluorescente sau spițe care cântă. Pedalele nu erau statice, iar stelele nu se aliniaseră mereu după gândurile mele. Totuși, acel vis de copil nu a dispărut. M-am agățat de el în momentele grele, ca de un ghidon imaginar care mă conducea prin provocările vieții. Chiar și atunci când drumurile nu erau întotdeauna drepte, visul bicicletei fermecate a rămas cu mine, amintindu-mi că în adâncul meu încă mai există acea fărâmă de copilărie.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2025, grupul are 13.775 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus