Pedale, pedale, frumoasele mele pedale, cânta în șoaptă Gică, pe aleile proaspăt asfaltate în noul cartier rezidențial. În căruciorul din fier forjat proiectat și sudat de el încăpeau exact șase sticle a câte doi litri. Atât vindea pe zi. Era norma lui. Restul laptelui muls de la singura vacă rămasă în sat îl punea nevasta la îmbrânzit cu cheag adevărat de oaie nu făcătură chimică luată din magazin. Avea abonații lui. Ultima sticlă încheia primul job al zilei. Cu creionul de tâmplărie tăie task-ul. Next.
Laura Stanciu
Turturică de la ANPC sunt. N-a fost nevoie de mai mult pentru ca Ionel Turturică să bage în sperieți femeia care făcea curățenie în depozitul unui supermarket. Asta e legitimația. Cu cine am plăcerea? Doamna Tremurici. Bun. Ia să vedem recipientele, doamnă. Ce detergenți avem aici? Așa. Ăștia e conform cu cerințele. Spuneți-mi însă pe dale cu ce ați dat? E clar. Le-ați făcut ca vechi. Păi nu produsul ăsta abraziv trebuia folosit. Acum e făcute praf. Mate. Nu mai lucește. Bani aruncați pe design.
Adina Colțea
Bicicleta era viața ei. Zbura cu dânsa cât o ținea gândul. Într-o zi se trezi în curte la micul prinț, lângă floarea lui fără seamăn în lume. Clipi de câteva ori, cât să știe că nu visează, și-l și zări pe omuleț cercetând noutatea. E pe benzină? Nu, niciun pic, chicoti fata. Atunci ce consumă? Gânduri, ce altceva? Îți dau oaia mea pe ambele pedale, rosti iar prințul, cu mintea în formă de carte. Nu-l putu refuza, mai ales că a servit-o cu ceai de melancolie și pișcoturi proaspăt coapte la soare.
