Îmi pierd memoria, dar mi-au rămas ritualurile. Când plouă, bălțile reflectă felinarele roșii. Iau aceeași cameră sordidă cu pat de fier și tapet murdar ce miroase acru. Privesc cum se dezbracă, derulează ciorapii, îi pune pe spătarul scaunului și vine lângă mine. E frig, mă doare capul, n-am chef de nimic, spune. Nu-i nimic, zic. Fumăm pe întuneric. Plouă, pare un tablou cu chipuri înroșite luminate de jarul țigărilor. Copiii ce fac? Bine. Dimineața îi dau bani să cumpere lapte pisicii. Și pâine? Ia și pâine.
Sorin Rizeanu
Se grăbește tati în seara asta, fără șoapte scârboase, doar putoare de vodcă și umbra lui peste mine. Mă uit în tavanul afumat, fiecare bătaie a inimii târându-se ca un țipăt înecat în seu. Când și-a tras fermoarul, a rânjit: Vezi poate-i scapi ceva lu' mă-ta. Nu mai plânge, nu e ca și cum te-am omorât. Dar felul în care răul lui mi se prelinge încet sub pielea încrețită ca de găină mă face să-mi doresc să o fi făcut. Mă doare ca și cum mi-ar fi smuls un bandaj făcut direct din piele. Încet tati, te rog, încet.
Paul Dârvariu
Mă numesc Ivan Melkovici și sunt drojdier calificat, campion mondial la băut vodkă și la alergarea în patru labe. Bine, am practicat și triplul salt în cocina porcului, da' m-am lăsat, din lipsă de porc. Ce voiam să vă zic? Am uitat. A, da, mi-am amintit: dac-o vedeți pe nevastă-mea, Mașa, să-i spuneți să nu m-aștepte cu cina. Drumul spre casă a înghețat bocnă. L-am urcat de vreo cinci ori și, de fiecare dată, l-am coborât de-a berbeleacul. Nu mă grăbesc. Aștept răsăritul soarelui, poate scap de poleiul ăsta nenorocit.
