La plimbare prin Knossos - Creta (2)

Timpul petrecut întâi la Knossos și, apoi, la Muzeul de arheologie din Heraklion, unde multe piese sunt chiar de la Knossos și împrejurimile acestui cel mai important centru de cultură cicladică, a fost spectaculos. În primul rând, așa cum mi-a adus aminte recent o colegă de profesie mult mai tânără, care, de asemenea, a vizitat locul, a fost nu doar o reamintire a cursului de istoria arhitecturii de anul întâi, ci și a vârstelor noastre respective, de pe când eram în primul an de facultate. Deci, memorie culturală, dar și amintire personală. Noi am învățat istorie antică și, mai apoi, istoria artei, cu doamna profesoară Sanda Voiculescu, iar informațiile despre Knossos le rețineam și acum, când, în sfârșit, am ajuns la fața locului.

Palatul, de fapt, nefiind o (singură) clădire, nici măcar o federare de câteva astfel de construcții, e o porțiune de oraș. Are palat, are o curte de onoare, locuri de spectacol și depozite pentru întreaga hrană necesară celor păstoriți din acest centru de putere. Pridvoarele atât de tipice, reconstruite de Evans acum un secol, încă ridică ici și colo câte o sprânceană privitor la reconstrucție: puteau fi coloanele acelea roșii cu adevărat răsturnate: Având, adică, partea cea mai subțire jos și partea cea mai groasă sus? Nicăieri altundeva, nicicând, așa ceva nu a existat. Peste mai mult de o mie de ani, coloanele templelor grecești vor fi așezate normal din punct de vedere al logicii percepute vizual, astfel: prima treime, pornind de la bază, era cilindrică, apoi pornea o dulce retragere spre vârful coloanei, până sub capitel, ca și când coloana s-ar deforma sub greutatea pe care o susține. Putem spune că, la Knossos, coloanele sunt anti-tectonice.

Alt lucru de observat este, prin raport cu dimensiunile ansamblului și monumentalitatea acestuia, dimensiunile reduse ale sălilor dinlăuntru. Știu că sala tronului a fost numită așa de Evans și asta nu înseamnă că asta și era, dar asta nu mă poate împiedica să observ, spre deosebire de arhitectura de piatră egipteană, contemporană culturii minoice, aici este reținere, e grație, e frescă în culori pastelate, sunt dansuri - adică aici avem o cultură relaxată, mai degrabă veselă, grațioasă și îndrăgostită. Practicau sărituri peste tauri, nu uciderea acestora. Apropo, taurul roșu de pe vinul roșu Kourtaki, de găsit și la noi, vin de Creta relativ decent, este împrumutat dintr-o astfel de frescă de la Knossos. Unele sunt conservate in situ, deci putem vedea care era raportul cu spațiul interior.

Evident, multe din fresce și din obiectele găsite pe sit sunt la Muzeul de arheologie din Heraklion, după cum lucrurile cu adevărat prețioase de la Pompei și Herculane le găsiți la muzeul de arheologie din Napoli, așa încât trebuie văzute în tandem amplasamentul / situl arheologic, respectiv muzeul recipient al artefactelor. Aici, la Heraklion, înțelegi cu adevărat și legenda labirintului cretan și amplitudinea așezământului de la Knossos, dar și elementele cultice (căci ritualurile s-au pierdut, deși zeițe în gesturi de rugăciune sunt destule în muzeu).

A urmat, după cum se știe, catastrofa, probabil provocată de explozia vulcanică de pe Santorini și, practic, dispariția acestei civilizații. Au urmat micenienii și, apoi, aheii cu ale lor, până la Grecia clasică, la elenismul propulsat de Alexandru Macedon, apoi Roma preia totul și grecii revin la o nouă instanță a devenirii lor istorice prin Imperiul bizantin unde romanii devin romei și vorbesc greacă...