Când doarme, bătrânul din salon are chipul senin, când e treaz e bântuit de tot felul de frici. Toată ziua își strânge la piept un dosar învechit, cu colțurile tocite. Îl ia peste tot cu el, la baie, la tratament, la plimbare, noaptea doarme cu el sub pernă. Mi-a spus că acolo sunt cele mai scumpe amintiri ale lui pe care vrea să le țină doar pentru el - scrisori de la soția lui, fotografii cu copiii, nepoții, casa și grădina. Azi noapte și-a scăpat dosarul din brațe. M-am dus și l-am deschis. Dosarul era gol.
Adina Colțea
Avea o față plată, de parcă se izbise frontal de un zid. Vârful nasului era în același plan cu pomeții și cu bărbia, iar ochii păreau niște mici abțibilduri aplicate oblic, sub frunte, de ți-era și teamă să nu se desprindă când clipea. Lumea îl batjocorea și-l numea dosarul. Nu-și găsea locul în societate, până când, într-o duminică, o iederă se îndrăgosti de el. Tandră și cuceritoare se cățără pe lângă cot, până sus, după ureche și un pic spre frunte, iar gâdilatul acela îl făcea un om fericit.
Elia Ghinescu
E ăla tăcut, care ține totul în el, la propriu. Îl știi sigur. L-am văzut joi în parc, cu un biblioraft rebel, dar se zvonește că are o relație și c-o capsatoare dilie. O iubește, dar o și urăște; îi cam face găuri în viață. Pe unde umblă, lasă foi mototolite și-un miros vag de toner. Ieri a apărut într-un podcast, Viața între coperți, unde a povestit cum a fost când l-a închis un stagiar între hârtiile din '89. Cică a văzut acolo lucruri, chestii, secrete de stat. Publicul a aplaudat. Un sticky note chiar a plâns.
