Era o frumusețe de fată. Ne vedeam la petrecerile din liceu. Superbă, cu părul blond și foarte creț, picioare frumoase și lungi, minionă. Mereu îmbrăcată în roz, toată. Mă plăcea. De câte ori cântam la spectacolele liceului, unde eram mini-vedeta cu chitara, venea mereu în fața mea, mă sorbea din ochi și îi simțeam parfumul. La terminarea liceului mi-a trimis un plic roz, cu poezii pentru mine. Toate foile erau găurite cu capsatorul pentru dosar cu șină și legate cu panglică roz. Încă le mai am.
Florentin Sorescu
Mai trebuie ceva, îmi spune arborând figura aia de funcționar pe care l-am deranjat din somn, ce dracu mai trebuie, domnule, că de dimineață tot alerg după acel ceva care nu se mai termină niciodată, chiar nu înțelegeți, este un copil cu handicap, despre asta e vorba, iar acum stă singur acasă în timp ce eu alerg după prostiile voastre, și dintr-o dată mi se fixează pe retină șina aceea metalică de la dosar și mă gândesc la două linii paralele pe care apare pe nesimțite și-n mare viteză un tren.
Cristian Nedelcu
Bătrân pensionar (nespecial) la Ghișeul de Taxe Locale, Sectorul 2, București. Copie certificat? Avem, îngână duduia de după ghișeul așezat un pic cam prea jos pentru statura bătrânului. Diploma de Bacalaureat? Mă rog, e opțională. Copie legalizată după actul de proprietate, este? Este. Copie după buletin? Este și asta. Un zâmbet vag răsări pe fața moșului. Păi, se pare că toate documentele sunt în regulă, domnule Visărescu, dar avem o problemă. Dosarul îl țin în sertar. Să veniți mâine cu șina.
