aveți? Stau adus de spate în fața ferestruicii cât palma, perfectă însă pentru a-mi oferi o perspectivă asupra sânilor proptiți pe birou, c sau d bâzâie un gând, apoi gândul o ia razna, nasturii zboară care-ncotro, sfârcurile se-ndreaptă spre mine sfidător, le adulmec lacom, degetele urmăresc conturul areolelor și dezmiardă rotunjimile dulci, mă-ngrop între cei doi munți de carne. Reveniți, continuă vocea. Îndosariați actele folosind perforatorul. Perfora-te-aș, mormăi printre dinți și plec cu coada-ntre picioare.
Rozalia Cristea
Stau pe o bancă în stația de autobuz. O fetiță de șase ani, într-o rochiță prea mare pentru ea, desculță, cănită pe față, caută în coșul de gunoi de lângă mine. Scoate un dosar cu șină, mototolit, cu câteva foi în el. Tanti, îmi citești. Ce scrie aici. Dosar. Dar aici. Adeverință, dar lasă că tu o să înveți să scrii și să citești la școală. Părinții nu mă lasă, că nu sunt bani. Abia avem pentru mâncare și lemne. Unde stai. Departe, pe digul de pe Mureș. E mult de mers. Vreau să învăț, dar școala e aici în oraș.
Sonia Ungureanu
Funcționara dădu ochii peste cap. Dom'le, vrei să-ți desenez? Alergase o săptămână între compania de apă, Electrica, Distrigaz, patrimoniu și ANAF și acum, după cozi interminabile, imbecila asta îl privea placid de sub un breton strâmb. N-am inventat-o eu, așa e procedura, se cere un dosar cu șină de când lumea. Să nu se piardă actele. Îmi pierdeam cumpătul. O librărie în zonă? Vedeți la ghișeul doi, dar cu șină, nu plic. Transpiram rece, însă, în sfârșit, aveam totul. Păi și cine vrei, dom'le, să ți le perforeze?
