18.05.2025
Cristina Daniela Dumitru-Pascal
Nu mult i-a trebuit Creatorului să vadă că Adam suferă singur. Și că neapărat trebuie să rezolve problema că doar nu degeaba muncise atât de mult la el. Terminase și tot lutul. Îi va face un tovarăș. Doar că nu mai avea argilă. Așa că luă o coastă de la băiatul nostru și începu să o sculpteze. Toată suflarea existentă până atunci, se strânsese să vadă ce a ieșit. O priveau pe Eva tăcuți. Și musca rămăsese cu gura căscată. Doamne, e o minune. De ce m-ai făcut pe mine primul, întrebă Adam? Simplu, aveam nevoie de coasta ta.

Dana Popescu
Când l-am întâlnit pe domnul Li, vecinul de la doi, îmi prăjeam creierii încercând să găsesc un motiv pentru care să nu mă duc la nunta vară-mii. Și nu pentru că nu-mi place să revăd turma de rude ci pentru că, inevitabil, urmează întrebarea care m-a terorizat la toate reuniunile de familie: de ce nu te măriți, ești tânără, frumoasă, ai job bun, toate proastele au deja copii. Țe fați, zice domnul Li. În timp ce-i răspund, îi scriu mamei: vin cu viitorul meu soț. Tăcerea n-a fost surprinsă în poze, gurile căscate da.

Paul Dârvariu
Să vă spun tot adevărul, că data trecută nu am mai avut loc pentru asta. Ceea ce i-a deranjat cel mai mult pe locuitorii regatului nu a fost nici nepotismul regelui, nici birurile cerute de el și nici lipsa lui de diplomație în relațiile cu țările vecine. Șocul cel mare l-au avut când au aflat că Rățoi s-a împrietenit la cataramă cu Împăratul Roșu, dușmanul de moarte al regatului. Vestea i-a lăsat fără cuvinte. Au înconjurat, în tăcere, palatul regal cu bannere pe care scria: King Duck, go home.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2025, grupul are 13.775 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

1 comentariu

  • S-au mai văzut
    Macarie, 04.06.2025, 09:05

    Minunat, ce pot să zic! Mă fac bine cu astfel de postări!...

Publicitate

Sus