Ana Maria Dobre-Nir
În lumea asta, cuvintele s-au ascuns în gâtul oamenilor ca niște tumori încă nedescoperite. Ar fi vrut să strige, dar glasul li se întorcea în piept. Așa că și-au cusut pleoapele din resemnare și au zis că nu mai văd. Se mișcau încet, ca niște strigoi politicoși, prefăcându-se că nu simt sângele fierbinte sub tălpile goale. Pământul gemea, dar ei tăceau. Nu pentru că nu știau ce să spună, ci pentru că tăcerea îi salva de propria lașitate, rușinoasă și fără leac. Din gurile lor închise va curge curând fum.
Andra Toropoc
Miloasă din fire, în copilărie adunam păsări rănite și le alinam suferința. Peste ani, sunt asistentă în spitalul de reabilitare unde pacienții sunt legați de pat și își urlă sevrajul. Când e tura mea mereu se lasă liniștea, țipetele se diluează prin morfina pompată năvalnic în vene. Seninătatea îi cuprinde când mângâi perna pe care le-o țin pe față și-adesea șuvițele de păr ivite de dedesubt seamănă cu acele aripi neputincioase cărora le curmam ciripitul. Deschid geamul, hai, zboară acum suflete, te-ai făcut bine.
Gabriel Rusu
Preotul dădu binecuvântarea și toată lumea se așeză la masă. Unii ciocniră un pahar de țuică în amintirea mortului, alții încercară să destindă puțin atmosfera cu întâmplări haioase din vremuri bune. Timpul se opri când o față îmbătrânită, dar foarte cunoscută, se opri în fața porții. Apă. Maricica, recunoscând glasul, leșină. Catinca îl băgă pe străin în curte, iar acesta bău pe nerăsuflate dintr-un pahar. Ce-i cu atâta lume soro? Petre, îți făceam parastasul de 7 ani. Dar n-am murit. Mă ținură rușii prizonier.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2025, grupul are 13.775 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
