Nu ești în stare de nimic. Nu o să reușești să iei examenul. Cine ești tu să înveți pe alții? Ce experiență de viață ai tu? Cine o să te iubească pe tine cu nasul ăsta mare? Nu ți-a ieșit cozonacul o dată, nu o să-ți iasă niciodată. Nu știi tu să crești un copil. Va trebui să mergi cu el la psiholog să își revină. Normal că te-a lăsat bărbatul dacă nu ai avut grijă de tine. Cum să mai fie interesat de una ca tine? Tu ești vinovată de toate. A intrat în mare și nu a mai ieșit. Apoi au tăcut toți.
Titela Durnea
Te-ai născut sub o stea șchioapă, așa-l tachina unchiu-său Voicu, încă din pruncie. Da' nu s-a lăsat. Și-a ros coatele pe băncile școlii, pân-a sfârtecat și ultimul pulover croșetat de mămăița, luptând cu vocile care-l trăgeau uneori îndărăt. Și a bătut cărări, cu umărul cătând spre pământ, la piciorul beteag, dar mereu cu ochii la Cer. În dimineața aceea, când a-ntâlnit-o, s-a făcut liniște-n minte și lumină în suflet. Și a aflat că inima nu-i e șchioapă, că tare saltă țanțoșă în preajma Olgăi.
Monica Aldea
La început a fost TĂCEREA. Surdă, grea, agonică. Evul Rostirii a venit când prima gură a trimis vocabula în lume. Bunicul lăsă ochelarii și închise cartea. De aici, voi istorisi eu, Miruna. Vorbele s-au războit prin oameni. IUBIREA s-a învălmășit cu URA, NEDREPTATEA cu CINSTEA. Nu se pierde, nu se câștigă. Fetița ridică spre bunic ochii sclipind în adevăr adânc. Să se șteargă totul, să luăm Cuvântul de la capăt. Cartea alunecase ușor, iar bunicul depănase ultima poveste. Era acum rândul Mirunei.
