a scris cu un emoji, de parcă urma să schimbăm cadouri, nu tăceri. Ultima dată ne-am certat pentru o pungă de mazăre. Trei ore despre nimic, totul și cine a uitat cum se iubește. Acum trimite urări ca și cum tristețea noastră e reciclabilă. Am deschis o bere, m-am uitat în gol și m-am întrebat dacă mai am șosete fără găuri. Nu pentru ea. Pentru mine. Pentru aparențe. Poate vine. Poate nu. Poate o să râdem. Poate o să plângem. Poate o să facem sex tăcut și o să ne urâm la micul dejun. Sau poate n-o să vină deloc.
Caterina Tudorache
Cocâzul de pădure se uită puțin cruciș pe lista de invitați. Bă, biodiversitatea asta nu știam că e atât de diversă. Ce pana mea. Pasărea batjocoritoare cu glugă fonfăi. Ți-am zis fără pasăre pletoasă, fără guguțe, fără. Dromaderul intră fluierând. Alo, tovarășe. Intrăm așa, neobservat? Aici e lume fină, cu penaj delicat. Cocoșații să stea acasă. Oarecum intrigat, dromaderul dădu o copită direct în cocâz, care adormi instant pentru vreo 3 zile. Halal petrecere. Cine paște fericit bă aici. Decât io. Unde e iarba?
Dorin Vasile
Mi s-a spus să vin cu ceva simbolic. N-am înțeles exact ce înseamnă, așa că am luat trei lucruri la întâmplare: un breloc cu un delfin albastru, o ciocolată de la aeroport și inelul fosforescent câștigat la tombolă. Autobuzul s-a dus. Până să vină următorul, am ajutat o doamnă să-și caute câinele. Nu l-am găsit, dar i-am dat ciocolata. Pe drum am lăsat delfinul unui copil care plângea. Când am ajuns, sala era goală. Am pus inelul pe o piatră. Sclipea ușor pentru cineva care avea să vină. Sper să îi placă.
