Abia trecuse de miezul nopții. Trei lumini se apropiau dinspre Saturn, sau Jupiter, sau ce planetă sclipicioasă o fi fost aia. Au parcat fix în fața bisericii, în timp ce șapte babe leșinau, vreo patru nu mai aveau aer, celelalte se închinau cu năduf. Bine v-am regăsit, Oameni, sunt vreo trei mii de ani de când nu mai știm ce faceți. Pe cine sărbătoriți așa frumos? A, cine a fost el? Cum, voi încă sacrificați animale? Ce faceți, vopsiți embrioni nenăscuți? Durează mult sărbătoarea asta? A, perfect.
Radu Gramatovici
Gata, acum mergeți să sărbătoriți în liniște, cu familiile voastre, le spuse Isus ucenicilor la sfârșitul cinei. Ne vedem marți. Atunci ucenicii începură a striga: cum, Învățătorule, tu ești familia noastră și noi îți suntem familie, n-avem alta și nici nu ne dorim. Căci, le răspunse Isus și ei nu înțeleseră o dată în plus și plecară întristați. Doar Iuda se bucura în sinea lui că va putea, în sfârșit, să-l sacrifice și să se înfrunte din mielul ritualic, pentru că Isus îi ținuse o seară-ntreagă mai mult nemâncați.
Răzvan Dițescu
În vitrina goală, afișul stă ca un epitaf. Potențialii cumpărători îl privesc flămânzi ca niște câini la ușa măcelăriei. Liniștea nu e liniște, e retragere. Temporară. Un soi de pauză în care toți stau acasă, se prefac că se iubesc, ciocnesc ouă și ignoră vocile din cap. Afacerea doarme, dar în vis visează facturi neplătite și clienți cu ochii injectați după reduceri. Isus a înviat, dar POS-ul nu. Pe 22, ușile se vor deschide precum mormântul, iar totul va reveni la normal. Până atunci, liniștea e doar marketing.
