Carmen-Ecaterina Ciobâcă
De bunăvoie s-a dus, ca un miel la junghiere. L-am văzut pe Tik Tok. Îmbrâncit, scuipat, pălmuit. A întins și celălalt braț, și celălalt obraz. A căzut. Prietenii au râs, l-au arătat cu degetul, s-au lepădat de el la cântatul cocoșului. L-am ținut de mână în suferința cea mare. Prin sufletul meu a trecut sabie. Către dimineață, oameni se-ntorceau la casele lor cu făclii. A înviat, cântau în miez de aprilie. I-am sărutat pleoapele reci și am plâns. Pentru mine murise de mult. De la prima seringă, de la primul joint.
Toni Mirică
Grupul Învierea. Andreea256 scrie Miau ieșit cozonaci și anu ăsta, aute poză. Inimă. NuclearTits Nu îmi măsoară succesul cu cât mă ridic, ci cu cât de sus am sărit când am lovit fundul. Irina69 Scuze, căutam și eu ceva despre icre. ViviNail Fac mani pedi semi sau gel la domiciliu. UnicornBeat Vr și eu, sânt în Zorilor 15, te așteeept. AmeliaMimi Astazi iub a dus gunoiul. RouaZorilor Awwww, ce drăgooț, lol. Creola Fapte bune și înțelepciune tuturor. Dacă trebuie să bem, bem. 'Ai sărbatori fericite la toată lumea.
Dan Banu
Nevastă-mea e spirt. Acu e aici, acu dincolo, azi vrea ceva, mâine altceva. E ca o cometă trecând cu viteza luminii. Și cum relativitatea restrânsă spune că ceasurile în mișcare se învârt mai încet decât cele de referință, noi facem într-o zi cât alții-n șapte. De Paște mergem la unchiu Nelu la Suceava, apoi la nașu la Craiova, apoi stăm 3 zile la ai ei la Crevedia, pe urmă dăm o fugă la shopping la Viena și mai stăm 5 zile în Dubai să ne revenim. Pe 22 aprilie suntem acasă. Sărbători fericite.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2025, grupul are 13.775 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
