Un pământ gălbui, friabil, impasibil la trecerea timpului, dar modelat de vânturi și de puținele ploi de-aici, numai bun pentru producerea de cărămizi din chirpici (pentru ziduri, turnuri, palate, locuințe din zone rezidențiale, drumuri) și pentru realizarea, din ceramică, a obiectelor necesare vieții cotidiene (prepararea și servirea mesei, stocarea și depozitarea alimentelor, transportul produselor exportate, respectiv importate, canale pentru aducerea apei și pentru ritualurile focurilor zoroastriene care, probabil reprezenta religia locului).
Colina este mare, foarte mare, ocupă circa 220 de hectare și este integrată orașului, care s-a dezvoltat concentric, în jurul ei. Este protejată în întregime, cu tot ceea ce conține: urmele, în mare parte, presupuse, intuite, dar nedescoperite ale diverselor edificii construite aici în decursul istoriei orașului, urmele descoperite și cercetate arheologic, înainte de a fi, din nou, îngropate, ale palatului regelui Varhuman (pre-arab, construit în secolul al 7-lea - cu o sală de recepție pentru primirea ambasadorilor și a solilor, cu reședința familiei acestuia), firești zone rezidențiale destinate servitorilor curții regale, administrației regatului, oaspeților, oamenilor de rând.
Arheologii au descoperit, la adâncimi cuprinse între 8 și 12 metri, spre bucuria întregii lumi, în inima palatului regal, o încăpere de numai 11 m.p., sala de recepție, ai cărei pereți fuseseră, încă de la origine, acoperiți cu fresce măiestre ce povestesc, din perspectiva regelui, importanța pe care o avea regatul său în regiune, supunerea vasalilor, protecția oferită de soldați, dar, mai ales, prezența delegațiilor de ambasadori și de interpreți ai acestora (și darurile specifice zonelor din care aceștia veneau) care aduceau omagii regelui din Sogdiana.
Există și texte, în limba locului, sogdiana (devenită, pentru multe secole, lingua franca, limba comerțului internațional în întreaga regiune), de preamărire a regelui și de supunere a celorlalți în fața măreției lui. Este o repetare, cel puțin pentru mine, a ceea ce ahemenizii au creat (în secolele 6-4 ÎC) la Persepolis, în Iran. În mod cert, locul le era cunoscut sogdienilor. Și, probabil, le era cunoscută și politica de integrare a popoarelor cucerite și nu de aneantizare, de umilire, de dispreț - acestea din urmă au reprezentat, începând cu secolele 12 - 13, noua viziune a cuceritorilor (Chinggis Khan, Amir Timur - pentru a-i aminti doar pe cei care și-au manifestat zelul războinic și administrativ în Asia Centrală). Exact ca acolo, și aici sunt reprezentate popoarele supuse, ori cele prietene ori cele vecine (chach, tibetan, tang, coreean, persan, turc) cu ceea ce aveau acestea mai reprezentativ (vestimentație, produse locale, atitudine). Starea de degradare a frescelor este avansată, dar arheologii au reușit să le salveze, să le completeze (ipotetic) și să le lase să își spună poveștile. Cu sala aceasta începe vizitarea Muzeului Afrosiyob (iar apoi, în sala alăturată, poți vedea filmul descoperirii și conservării frescelor).
b. Rolul Muzeului Afrosiyob, situat, evident, pe colină, este acela de a conserva obiectele arheologice descoperite în timpul cercetărilor desfășurate pe colină, de a le prezenta specialiștilor și publicului, de a le integra în ansamblul descoperirilor și cercetărilor din Uzbekistan și din întreaga Asia Centrală (dar, de fapt, mai degrabă, a Asiei, în întregime). Superbe obiecte ritualice, de cult sau cu scop decorativ, din teracotă, de inspirație greacă. Obiecte din metal (vârfuri de săgeți, lame pentru cuțite, lame pentru săbii). Fragile obiecte din lemn de ienupăr. Osuare din piatră, decorate cu diverse motive (în special zoroastriene, dar și elenistice, evreiești sau creștine). Vase din ceramică - de inspirație greacă și ele, cu pereți subțiri, elegante, suple.
c. Într-o reușită încercare culturală, economică și turistică, Uzbekistan a reușit, în doar 13 ani, să schimbe radical infrastructura de transport feroviar dintre capitală, Taskent, și Samarkand, mai întâi, iar apoi, până la Buhara. Trenuri Talgo/Renfe, ce ating viteze de până la 250 de km/h, vagoane mici (cu 36 de locuri fiecare), confortabile, tarife incredibil de mici (deși sunt duble față de trenurile obișnuite, că încă mai există, evident). Cu întârziere de câțiva ani față de planurile inițiale, rețeaua asta de mare viteză se va extinde spre vest, până la Khiva, în încercarea de a integra aceste trei splendide exemple de arhitectură persană protejate de UNESCO. Cineva a avut ideea de a i se spune acestui tren, generic, Afrasiyob (în uzbecă), după celebra noastră colină, originea orașului Samarkand.