Vreau să rămân aici, îi spun și țip și plâng și îl implor, dar Dumnezeu mă ia de umăr și îmi dă drumul în cosmos spre habar n-am unde. Mă strecor pe lângă o nebuloasă, traversez o galaxie, mă izbesc cu capul de o planetă, fac un cucui cât un ou, întind mâna spre o stea, îmi alunecă printre degete, încerc să mă prind de un nor, rup o bucățică, o gust, nu e dulce, intru într-un fel de materie întunecată, aud urlete, gâfâieli, ceva mă strânge, alunec, ura, lumină, felicitări aveți o fetiță și adorm în niște brațe moi.
Sanda Burță
Când venea vorba despre doctorul Har, nu, chiar așa-l chema, Har, toată lumea era de acord că ar fi trebuit să fie nemuritor. Între noi, studenții lui, îi ziceam Sfântu Gheorghe fiindcă zilnic se bătea cu moartea și rar când nu ieșea biruitor. Pe cai, copii, ne zicea, apuca bisturiul și ochii i se îngustau. În ziua-n care și-a citit propriul diagnostic, i-am văzut iar ochii ăia, o clipă doar, apoi mi-a zis, bă, io-mi iau pălăria și plec, am întâlnire cu moartea la birtu Universu. Dacă-i gagică mișto, mă culc cu ea.
Julia Sandu
Marți. Venus. Bowie-n pelerină levitează în odiseea spațială. Mă țin de-un nor coroziv și ajung pe Marte. Sol roșu, Hendrix la chitară, marțienii dau din cap. Îmi întinde un purple haze. Trag un fum, iar timpul se preface mozzarella. Titan. Frig, ceață, Janis Joplin în balansoar ține un pahar cu ceva ce sigur nu a fost aprobat de NASA. Râsul ei pare să învârte inelele lui Saturn. Privesc cerul portocaliu cețos și apare Musk, pe monociclu electric. Pe cască CEO of Mars. Ne privim. Ridic degetul. Cu Next Tuesday.
