Totul rămăsese în beznă. Soarele și-a pus pe cap năframă neagră, iar luna și stelele și-au făcut scut din nori înecăcioși. Oameni și animale laolaltă rătăceau haotic prin întuneric, căutând corabia salvatoare. Lumina. Porumbeii albi aveau sânge pe aripi. Îngerii toți se opriseră și ei din cântat. Se auzeau doar bubuituri, din toate zările, și mame ce-și jeleau fiii uciși în războaie. Haos cu miros de iad. Și-atunci Dumnezeu a mai iertat o dată și a strigat din nou. Veniți de luați Lumină. Pace.
Caterina Tudorache
Gelu nu bea. Dar când bea, devine cam memorabil. Asta dacă ne gândim că uită unde stă, câte scaune rupe și merge până nu mai merge. Universul ăsta nu e așa mare în Malu Mic, un sat care prin definiție nu avea cum să fie prea mare. Gelu nu se prăbușește chiar oriunde, are câteva locuri preferate. Cimitirul, șanțurile mai adânci și gardul lui Mimi, prima lui iubire. Pe gard atârnă și acum, dar Mimi e la cimitir și nevasta la tâmplar. E vreunul dintre voi mai treaz, să se ducă să o anunțe pe oricare dintre ele?
Ina Moldoveanu
Am ajuns pe fațada casei Bartlló. E plină de trandafiri roșii. De San Jordi se sărbătorește cartea. O ea îi oferă lui un trandafir roșu, lângă un spic de grâu, iar el îi dăruiește o carte. Încă se mai citesc cărți de hârtie. Înseamnă că n-am rătăcit prea mult, sau sunt tot eu într-o existență trecută. Astăzi este ziua în care îmi aleg reîntoarcerea în trup. Cei doi tineri se îmbrățișează. Ea îi spune că este însărcinată. El o strânge în brațe și o mângâie pe burtica de care atinge cartea. Acum știu din trupul cui mă voi naște.
