De doi ani nu dormisem. Pandemia trecuse dar supraviețuitorii sufereau de insomnie și, nedormind, nu-și puteau visa morții. Dorul de cei dragi a dus la o epidemie de sinucideri. Dimineața am părăsit orașul ocolind corpurile celor care s-au aruncat în gol. În desert mașina s-a oprit. Am mers pe jos, în noapte am văzut o firmă, Hotel Šahrāzād. Ești obosit, vrei să dormi? Indianul de la recepție îmi ia valiza și mă duce în cameră. În cameră, perne pe jos și o tânără ce fuma. Eu sunt Șeherezada. Ascultă. A fost odată
Florentina Ghițescu
Nu puteam să stau locului. De mic am fost agitat. Când ajungeau părinții acasă prima vorbă pe care o auzeau de la mine era: unde mergem? Am crescut și nu mai era nevoie să mă ia cineva la plimbare, plecam singur. Am văzut multe țări. De unde bani? Am câștigat la loto. Dar norocul meu a fost puțin găunos. Acum călătoresc doar în imaginație. Citesc cărți și mă uit la documentare de când am rămas pironit în scaunul ăsta cu rotile. Am alunecat în baie și mi-am rupt coloana, nimic spectaculos.
Titela Durnea
Azi n-am avut chef s-alerg după ea. Chiar dacă era soare și eu în vervă. I-am făcut semn vecinei de șezlong și ne-am retras la terasă. Cam aglomerată, ce-i drept, dar n-aveam pretenții. Era totuși iulie. Doar noi solo, restul în tandem. Ne-am pus pe bârfulițe nevinovate, cum le stă bine unor umbre, privind cu empatie la suratele noastre cum se lungeau ori se comprimau, în bătaia soarelui. Pe la chindie, ne-am contopit întunecimile și ne-am aruncat în mare, hoinărind printre valuri, până în zori.
