25.05.2025
Cecilia Fofiu
Moțăi plictisit, în șezlongul de sub măceșul din grădină, când o zăresc. O nimfă, o frumusețe nepământeană, păr blond, năsuc în vânt, șolduri generoase, mers elegant. Și un parfum fin, senzual, străin mie. Înfiorat, o urmăresc discret. Mă observă, încetinește și-mi surâde amețitor, cu priviri verzi. Atracția este animalică, reciprocă. Aș urma-o până la capătul lumii. Mirajul durează doar zece zile, fără foame sau sete. Doar iubire. Apoi mă alungă brusc agresivă. Acasă sunt periat bine, primesc pupici și lapte cald.

Monica Ciurea
În greierii amiezii îi auzeam huruitul de cum suia coama să scoboare spre sat și ne porneam puhoaie, cu liota, să-i ieșim dinainte. Pe care ne nimerea, Nenicu ne suia din zbor în șa și țin-te, noroc, să ne dea cu Hoinaru pe drum. Tanti Mica sta nemișcată în poartă, cu bilele ochilor înotând disperate să-i iasă din fundul capului. Nenică, nu mă da de necaz, îi striga ea încinsă-n strânsoarea brațelor lui. Iar am visat că te-adun de pe drumuri. În huruit de amiezi, baba Mica îl tot strigă și azi pe coamă, la cruci.

Ana-Maria Butuza
Magdalena se trezi la miezul nopții, amorțită. Nu-i simți respirația și întinse mâna spre perna alăturată. Era rece. Mormăi ceva despre cheful lui de ducă, când ți-e lumea mai dragă, ridicându-se din pat, înfășurată în pătură. Se lăsă în fotoliu, își aprinse o țigară și sorbi din coniacul rămas pe măsuță. Aștepta să-i ardă gâtul, să topească sudalmele înțepenite. Când zări poșeta pe jos și portofelul gol, ridică salteaua. Pistolul și actele erau acolo. Se va întoarce hoinarul. Îl încărcă și îndreptă arma spre ușă.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2025, grupul are 13.775 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus