Gara e aproape goală. Două siluete și o pisică neagră care dispare printre șine. Găsesc un jurnal sub bancă. Pe prima pagină e data de ieri. Scrie că am ocolit lacul și am băut ceai. Următoarele descriu gânduri, hainele purtate, gesturi. Toate ale mele. Ultima pagină e de azi. Spune că voi citi până la această frază și că voi ridica privirea. Ridic privirea. Sunt singur. Ultimul rând: Când trenul vine, urcă. Nu întreba unde duce. Vine. Urc. Vagonul e gol. Pe un scaun, un alt jurnal. Deschis la pagina de mâine. WTF?
Paula Butnariu-Bompa
Așa se născuse. Pasiunea pentru cărți și călătorii o avea în sânge. Citea fiecare carte ca pe o mică biblie. Își nota ce făceau interesant personajele, itinerariul acestora și apoi călătorea, urmându-le traseul. Ai lui îl susțineau necondiționat. Durau o zi, trei zile, șapte zile, doi ani, opt luni și douăzeci și opt de nopți. Unde ești, mamă? îl întrebară, ca in fiecare seară. În La Paz, cea mai înalt situată capitală din lume. Hai acasă, e târziu, i-au zis. Și-a deblocat scaunul cu rotile și a mers în dormitor.
Adriana Patroi Miu
Ai o singură opțiune, i-au spus. Ori fătul, ori mama. Luați-mă pe mine, a urlat cu mâinile încleștate în țevile de la calorifer. Pe mine. Era o zi de alegeri. Oamenii alegeau conducători. Se alegea libertatea. Se alegea haosul. Regimuri totalitare și democrații. Oamenii alegeau să facă partide, prieteni, dușmani. Tu nu votezi? Aleg viața, dar nu mai am opțiuni. Ar fi vrut să poată plânge, să își elibereze sufletul, să sece ultima picătură de tristețe, dar a plâns ploaia în locul lui, și-apoi a înghețat pământul de lacrimi.
