O văzuse dansând sub lumina lunii, rătăcită între ritmuri și voci libidinoase. Era tânără, probabil venită să guste din viață, înainte de facultate. Când i-au întins paharul, a ezitat o clipă. Apoi a zâmbit. El a știut. Și-a spus că nu e treaba lui. Încă se temea, după ce fusese amenințat. Dimineața a revăzut-o. Mergea încet pe nisip, cu rochia șifonată, urme pe piele și o pată uscată pe coapsă. Știa că n-o să-și ierte niciodată că nu a făcut nimic. Într-o lume ce protejează călăii, curajul pare crimă.
Monica Bologa
O lună stă acasă, trei e plecat. Nu îl întreb niciodată pe unde umblă. Cât timp nu-mi lipsește nimic, nu mă interesează plimbările lui. Mâncare avem, copiii sunt bine îmbrăcați, casa - cea mai frumoasă din sat. De o vreme, se bârfește că ar avea o amantă. Așa că m-am dus să îl caut prin lume. L-am găsit într-un sat vecin, la cosit. El nu m-a văzut. Un om mi-a spus că lucrează cu ziua să-și întrețină familia. Când a ajuns acasă, l-am întrebat pe unde a fost. La femei, mi-a zis zâmbind. M-am dus și am făcut mămăligă.
Ana Ludușan
Stă cu ochii pironiți în zare. Liniștea îi țiuie în urechi după o vară plină de veselie, jocuri de adolescenți, piese de teatru jucate pe scena conacului boieresc, muncă pe deșelate pentru a umple hambarele pentru iarnă, idile născute în nopți cu lună în căpițe mirosind a colilie, albăstrele, maci roși. Satul a amuțit, tot tineretul s-a risipit pe șantierele patriei. Stă cu ochii pironiți în zare. Dorul să urmeze o facultate s-a risipit ca un nor când a venit Salvarea după mama și s-a uitat la tenișii ei scâlciați.
