E marți. 13. Soarele se cațără peste linia orizontului. Un tren trece undeva, departe, abia perceptibil, ca un murmur de metal pe șine. O mierlă cântă de parcă zarea e doar începutul. Iese dintre copaci și zâmbește. Savurează aerul. Bocancii scârțâie pe pământul care nu îi știe pașii. Clinchetul fermoarului de la rucsac se joacă în ritmul lor. Scoate o bucată de pâine și o rupe în două. Păstrează jumătate, iar pe cealaltă o lasă pe piatra de lângă el. Pentru cineva. Poate un câine. Poate nimeni.
Florina Hegedüs
Noapte de noapte mor un pic însă, în zori, el vine, și se încolăcește pe mine cu dor. Și-l sorb tot. E un vagabond rătăcitor. Prin el am devenit ciulin nomad printre bucurii, tristeți. Călătorim sub sori arzători, dansăm în ploaie ne iubim pe zăpezi. De vreau să-mi pun corpul pe pământ, în tihnă, mă trage sus, hăăăt pe nori, în gânduri. Dar nu mă supăr. Odată l-am întrebat, pe unde umblă noaptea, hai-hui. A râs și-a zis - Iaca, pe aici pe acolo, să culeg întâmplări, să poți scrie povești despre mine, Timpul tău.
Alina Ilie
Hoinar prin inimi a tot fost, statornic mai greu. Păi cum să se oprească din zburdat, când oferta era atât de dispusă să îl iubească? Și tot iubind în stânga și în dreapta așa cu sferturi și cu jumătăți de măsură nici nu și-a dat seama când deja poposea de câțiva ani în aceeași inimă. Ce mirare. O simțea din gânduri și până în fiecare atom și nu-i venea a crede cum se poate. De teama de a nu suferi așa cum rănise el atâtea alte inimi, a încercat să se rupă din această vrajă. Dar ea l-a iubit până la capăt de timp.
