Era pe vremea când un nou răsărit, mai colorat și mai vesel, prevestea începutul unei noi zile, mai vesele decât noaptea în care dormisem timp de patru decenii și jumătate. Mi-am luat rucsacul, casca, și câteva sute de lei. Privind doar înainte, m-am îndreptat spre garaj, dornic să înconjor orașul, țara, lumea. Am dat husa la o parte, am verificat aerul și benzina. Pedală. Iar pedală. Nu pornește. Atunci mi-am dat seamă că nu poți hoinări într-o nouă lume pe o motoretă Hoinar, fabricată la Metrom.
Sanda Vaideș
Cuprind munții ca o pajură-n zbor și cîmpiile le cuprind înalt ca o stea de pe boltă. Planez cu cormoranii pe curenții nevăzuți ai mării. Mă scufund ca un pește abisal și urc cu capricornii pe piscuri. Urc rîuri cu somonii și-i prind ca un urs. În mintea mea sună triluri de privighetori și aud cum se tînguiesc balenele. Vuiesc în mine oceane și se zguduie pămînturi. Închid ochii și pun piciorul pe planetele Căii Lactee. Hoinăresc zi și noapte între aceeași patru pereți și din același scaun cu rotile.
Caterina Tudorache
Ștefan. Ziua aia. Puteam spune nu sau să fi plecat cu el. Mirajul banilor, a unei țări noi. Cât am plâns de dor. A mai sunat câțiva ani. Mă întreba de Vlad și de frate-miu. Eu parcă nu mai existam. Când a venit cererea, am semnat imediat. Am fost aproape fericită chiar. Vlad nu mai pune întrebări de mult. Uneori ascultă albumul primit cadou de la taică-su și mă fixează cu o privire tristă. Dacă ar veni acum la ușă? Zâmbesc. Pentru tine ar veni tatăl tău. Pentru mine ar veni un străin. Vrei un ceai?
