Găsiși vad bun, nea Tilică. Văz că făcuși niscaiva biștari. Stau și io lângă matale, acilea, sub statuie? Da, Fane, da' la un leu primit pomană, jumate ie ai mei, că știe toți ploieștenii că ăsta-i locul meu. Ai matale ie, nea Tilică. Doar știi că-s parolist. Uite că vine și sărăcia de Săndel. Săndele, du-te d-acilea, că e deja aglomerat. Da' du-te tu, Fane. Io stau unde vreau. Acu' e democrație, bă. Tu de ce să stai și io nu? Păi, io am afacere cu nea Tilică, bă. Ce, crezi că democrația-i moca?
Gyorgy Gyorfi-Deak
Regele aurului negru privea mândru coloanele rafinăriei de la Brazi. Afacerea era prosperă. Din țiței, obținea petrol lampant, motorină, benzină, unsoare, parafină, smoală. Acțiunile ASTRA erau mai căutate decât aurul. Atât doar că făcuse greșeala să nu achite favorurile unei domnițe: Mița Biciclista. Un zvon de clinchete zglobii îi atrase atenția. Se înserase și pe drumul de bitum care ducea către vilă apărură sute, mii de luminițe. Ploieștenii încălecaseră pe șei și pedalau scandând: piară hoțul, jos tiranul.
Daniela Toader
Avea trei bulevarde, șase străzi cu sens unic, câteva biserici, trei bariere, două linii de tramvai, cinci cartiere cu blocuri de pe vremea comuniștilor, două parcări, cu plată, zece sensuri giratorii, trei spitale de stat și unul de stat, trei sedii ANAF, trei restaurante celebre, două mall-uri, patru cinematografe, cinci școli, două licee, mult peste patru sute de pensionari și-n rest doar hoți, cât vedeai cu ochii, hoarde de hoți. Așa îmi amintesc eu că era republica de la Ploiești, pe vremea mea.
