Acum e cel mai poluat oraș, înainte se organizau bătăi cu flori. I se spunea orașul lui Ce bei și aici s-a organizat primul Revelion din țară. Dar pe mine altceva mă fascinează la Ploiești. Am merita o replică a statuii lupoaicei ce îi hrănește pe Romulus și Remus, dar vopsită în galben și albastru. Dragostea pentru Petrolul Ploiești e expusă pe toate gardurile și blocurile din oraș, iar așa ceva vezi, probabil, doar în Napoli. Și dacă tot am pomenit de Napoli, mai avem ceva în comun.
Ana Maria Dobre-Nir
Când Mareșalul Nou a intrat în sala Adunării, ușa a rămas larg deschisă în vântul rece de răsărit. Drapelul, sfâșiat, tremura pe zid. În spatele lui, o mulțime adunată în grabă, needucată, flămândă de promisiuni și alfabetizată din auzite, aplauda mecanic. Poporul a ales, șopti Vocea Adunării. Mareșalul zâmbi, rece. Poporul a fost slab. Eu aleg pentru el. Ridică sceptrul. O singură lovitură. Constituția căzu. Porțile Europei se închiseră. În criză, doar ipocrizia vorbea. Restul dispăruse. Mareșale, te iubim.
Andra Toropoc
Am intrat în mall-ul de-aici, părea ca cel de-acasă din Vitan. Obișnuită cu modernitățile, am pășit în ușa rotativă și-am așteptat ca aceasta să se miște. Nimic, dar eu stăteam pe loc așteptând învârtirea. Ce faci, împinge ușa, n-o vezi? În spatele meu o Mița Baston recurgea la forță. M-am scuzat, pardon, credeam că merge singură, c-așa avem la București. S-a uitat ucigător la mine: ietete, cucoană, noi avem alte reguli, ni le facem singuri. Nihilisto, mi-a sâsâit în obraz. E bine că totuși nu m-a bătut, mi-am zis.
