Vasile nu știa cum se organizează o republică, dar într-o joi, la birtul din colț, ridică paharul și declară Ploieștiul independent. Imediat Gică măcelarul se autoproclamă ministru de externe, iar țața Floarea se declară regină. Republică, monarhie, nu mai conta. În timpul ăsta, chelnerul vindea diplome de cetățenie pentru 10 lei. Când polițistul local veni să vadă ce se întâmplă, fu imediat numit ambasador la București. Așa se născu Republica; dintr-o sete veșnică de a fi, măcar pentru o zi, altcineva.
Roxana Catana Tarhon
În 1859, intelectualii din Moldova s-au opus unirii cu Muntenia, spunând că, în urma acesteia, Iașiul va fi lăsat de izbeliște și va deveni un orășel de provincie insignifiant. Au avut dreptate. Nici măcar o autostradă nu trece pe-acolo. Nici economie nu prea mai e; nici promovare. Puține evenimente ieșene ies la lumină. Deși sunt. Multe. Pe de altă parte, să pui bazele unei astfel de republici nu e ceva de laudă. Să o lăsăm Miticilor, zice moldoveanca din mine. Doar că eu propun ca următoarea să fie la Caracal.
Alina Pădurariu
Era o seară de august toridă. Locotenentul Camiano, gâfâind și asudat, intră în sala de ședințe din spatele catedralei, anunțând un eveniment la care nimeni nu se aștepta. Preotul Ioachimescu, după lungi rugăciuni în chilia sa întunecată, privat de soare, somn și mâncare, se hotărăște să participe la înlăturarea lui Carol I. Biletul de la el spunea așa: Mi s-a arătat o lumină care anunța întunericul. O stea strălucitoare care se îndrepta în viteză spre pământ, așteptând impactul. Ave Republica. Ave Candiano.
