Orașul freamătă sub primul soare. Pași grăbiți tulbură liniștea pământului. Clopotele nu bat a rugă, ci a răzvrătire. Fanfara răsună, străzile răsună, inimile bat ca un tunet. Candiano cel aprig înaintează. Preoți cu odăjdii și cruce-n mâini sfințesc pașii unei revoluții. În piața largă, portretul domnitorului cade din ramă, fără un cuvânt. Strigăte de libertate sparg cerul. Norodul, arzând, jură pe-o țară nouă. O cruce strălucește în august infinit. Preț de-o clipă, istoria își ține răsuflarea.
Veronica Baciu
Sala de clasă e goală. Profesorul privește descumpănit și neputincios. Nu se poate, își spune în gând, poate am greșit clasa. Face stânga-împrejur spre sala profesorală. Ora următoare se repetă mișcarea. Pe coridor întâlnește câțiva profesori care discută aprins. Avuseseră aceleași experiențe. Unul dintre ei găsise scris pe tablă Săptămâna fără matematică și alături semnăturile a 27 de elevi, altul niște revendicări. A doua zi elevii au purtat negocieri cu părinții, a fost măcel. Direcțiunea a fost neutră.
Dan Banu
Da, domnu președinte interimar. Da, noi suntem. Dacă avem vreo pretenție teritorială? Păi, io știu ce să zic? O curte mai mare. Da, republică, nu regat. Imn? Domnu mai cântă în budă, da nu înțelegi nimic. Cred că-i aia cu frizeru. Monedă? Nu batem domnu, că e zi de doliu azi, nu batem nimic. Culori la steag? Păi, niște roșu pe buze, albastru pe pleoape și ceva negru pe sub ochi, că cică trebe să ținem steagu sus. Da, domnu, Republica, da io mi-s secretara, Republica din Ploiești a ieșit la baie.
