Ultima oară când a-ncercat instaurarea patriarhatului în casă, domnul Ploaie a pătimit grozav. Nu-i vorbă c-avea mână grea coana Pușa, cum o alinta-n zilele ei delicate, cocoașa lui ducea, dar îi era de vecini, c-auzeau. De data asta, au și văzut. Prost a fost el că s-a retras precipitat în balcon în loc s-o ia bărbătește către dormitor. Una din blestematele alea de așchii din umeraș a sărit taman în balconul lu' Axinte care și-acum i-o arată rânjind, iote, mă, așchie sfântă din crucea ta, hehe.
Gabriel Moldovan
La început, bula nu se vedea. Doar o furnicătură în aer. Oamenii intrau fără să știe într-o lume fără reguli. Ceasurile se opreau, străzile se răsuceau, dorințele prindeau viață. Au construit Republica, fără politicieni, fără legi, fiecare modelând orașul după propriile vise. Dar orice dorință cerea plată. Îmbătrâneai, uitai, dispăreai puțin câte puțin. Eu am cerut doar să scriu. Și acum, cu fiecare noapte, pierd un cuvânt. La final, nu voi mai ști cine sunt. Dar povestea va rămâne ca o șoaptă: aici am fost liberi.
Yuka Brevi
Da, aici o să poposesc o vreme, spuse punându-și mâna streașină la ochi, privind cu satisfacție-n zare. E și apă, e și pădure, câmpie, munți în depărtare. Plouă? Bine, o să-i spun La Ploiești, iar eu o să fiu președinte. Nu vreau să fiu rege, că n-am coroană, nici papă, că-mi plac femeile, nici țar, că nu beau vodcă, nici șah, că mă sperie nebunul. Sultan nici atât, urăsc ibricul. Nici faraon, că sunt prea gras și mi-e teamă că nu încap în sarcofag, și nici han, să stau cu toți săracii în iurtă, să mă sfâșie urșii.
