01.06.2025
Alex Micu
La loc, nota patru. Nu vezi că valorile negative și cu cele pozitive se anulează și dispar din ecuație? Așa mi-a zis domnul profesor de matematică, spulberându-mi visul, un focos Pegas roșu, pe care speram să pedalez mândru prin cartier, dacă voi trece clasa. Tot la trotinetă am să rămân. Nu, am să lupt, asemeni lui Decebal, din cartea de istorie. Dom' profesor, în calitate de șef al clasei, anulez regula matematică prin care o valoare negativă și una pozitivă se anulează reciproc, dacă sunt identice.

Florentina Enache
Când au decis să circule pe contrasens, oamenii au ridicat din umeri și i-au ocolit; când au stabilit invers polii și au inaugurat muzeul busolelor expirate, piața funciară a înghețat, dar soarele și-a văzut de treabă; abia când au hotărât că ploile trebuie să urmeze traseele stabilite de autoritatea locală, Ilie Nor și-a făcut buletin de București. Însetați de dreptate și după multe căutări, au descoperit vinovatul: un precupeț din Fierbinți, care stătea în gazdă pe strada Darwin. N-au avut milă.

Ana Ludușan
Visează, e tânără, e frumoasă, e liberă de orice constrângeri, e luată pe sus de iubitul ei pe cal alb, ieșit olimpian dintre ghețuri, e topită, e dementă, e orice vrei, ei doi vor zămisli o republică suverană, unică în Univers, singura în care fericirea și viața este garantată: Republica de la Ploiești. Poporul năvălește în piețe, se calcă în picioare, vor pâine și circ, se arborează stema, se flutură steagul, bat clopotele, mulțimea e sfârtecată în două, spre răsărit de suveraniști, spre apus de integraliști.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2025, grupul are 13.810 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus