Singură casa Rinei, din colțul străzii, a rămas nedemolată, stingheră între blocuri, ca o bătrână la o petrecere de tineri. Ascunsă în mărăcini până la streașină, ar fi uitată cu totul dacă, dincolo de gardul strâmb, nu ar înflori, an de an, mălinul. Trecătorii întind mâna, rup câte o crenguță și duc parfumul acasă. Așa renaște Rina: prin fiecare cameră străină unde miroase a liliac sădit și crescut de ea, sub care, fără să știe nimeni, și-a îngropat, pe rând, pruncii născuți din iubiri efemere.
Cristina Daniela Dumitru-Pascal
Se spunea că buchetele erau vrăjite. Vorbeau mai bine decât oamenii. Spuneau te iubesc, iartă-mă, mulțumesc. Patroana era o tânără urâțică, cu ochelari mari. El se îndrăgostise de ea și venea mereu după flori. Într-o zi, s-a apropiat, fata nu s-a ferit, i-a dat jos ochelarii și a sărutat-o. A privit-o, a înțeles, i-a înapoiat lentilele și a întrebat-o, șoptit: sunt cu senzori pentru orbi? Și oamenii? Știu ce vor. Îi miros. Și culorile? Le pipăi. Roșu e căldură, verdele viață. Și eu? Fata zâmbi. Tu ești sărutul meu.
Yuka Brevi
Radem tot și punem un panou cu poza mea. Frumos sunt, profil de grec am, costum este. Fugi d'aci cu tradiția ta, cine dracu' mai cumpără flori? Acum avem cu AI, APA, IoT, trimiți un Revolut, un memo, un emoji și s-a rezolvat. La cimitir merg florile de plastic, la spital sunt alergici, la nuntă comanzi online, la scuze sau ultimatumuri te duci c-o sticlă, două. Și-apoi, să distrugi o viață pentru nimic? Doar ca s-o arunci într-o vază? Nu ne gândim și noi la sustenabilitate? Hai că asta ar fi bună și de slogan, nu?
