Ruxandra Comșa
Frunzele cresc în pivniță. Lămpile dau lumină fermecată și căldură ca vara. Tăticu e vesel, mămica nu prea. N-am voie să mă joc printre plante, dar uneori cobor să le cânt. Tăticu se miră ce bine le merge, ce idee marfă a avut. Mămica are o bănuială, dar o ține pentru ea. Când vecinul întreabă ce fac părinții, răspund cresc balauri, în locul tău n-aș întreba. Omul zice secătură mică, eu scot limba. Azi e rândul lui. Seara îi las o plantă înfometată la ușă și-i bat în geam. Dimineața îl găsesc rece, bun de îngropat.
Alex Micu
N-am spus la nimeni, dar galbenul e obsesia mea, secretă. Nevastă-mea urăște galbenul. Când era mică a lovit-o o cisternă, inscripționată cu roșu. Peco. Ghiciți ce culoare avea restul. Mă îndrept, grăbit, spre stația de metrou. Flori colorate îmi atrag atenția. Vecina, Laura, se apleacă ușor, și le miroase. Arată mortal. Poartă bluză neagră și fustă, scurtă, galbenă. Mereu poartă ceva galben. Simt cum îmi urcă sângele prin vene. Îmi zâmbește. Buzele-i erau roșii, precum erau odinioară literele de pe cisternă.
Ana Ludușan
Se așeza pe bordura trotuarului cu privirea ațintită pe florăria din colț. Urmărea spectacolul magic oferit de mâinile florăresei, acestea cântau ca o vioară aranjând florile, roșul îmbrățișa albul, vișiniul ademenea verdele, albastrul cucerea auriul, trupul florăresei dansa-n spațiul strâmt al vitrinei, ca într-o bulă astrală. A venit azi, a venit mâine, a venit o primăvară, o vară și o toamnă, iarna l-a înghițit omătul. Florăreasa s-a pomenit cu drepturile de autor ale unui scriitor, ignorat și umilit de breaslă.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2025, grupul are 13.810 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
